Nu pot lăsa să treacă o zi atât de importantă fără să fac ce-mi place cel mai mult: să scriu, măcar câteva rânduri. Și pentru ca peste ani, când voi citi ce-am scris și-o să revăd ziua asta deosebită cu ochii minții, nu vreau să mă păcălesc, vreau s-o redau exact cum a fost, pentru că cine știe, așa cum ieri am făcut click-urile cu anul 2000, ceea ce scriu acum poate mă va ajuta peste alți 20 de ani să înțeleg mai bine ce, cum și de ce. 😉
A fost o zi mohorâtă, a plouat continuu, nici o șansă să văd steaua luminoasă –Jupiter cu Saturn unite într-un singur punct strălucitor –, dar sunt fericită că măcar aseară le-am văzut. Rochia pe care mi-am luat-o vineri a fost musai să o schimb, se pare că io mă văd încă slăbuță, nici vorbă să mă încapă. Mi-am luat în schimb o căciulă, acolo chiar n-am cum să dau greș. 😂😜 M-am dus cu bicicleta, pe Max n-avea rost să-l port prin ploaie, a rămas acasă, cu Vlad dar, ca de obicei, a chițăit până m-am întors. Mi-a făcut tare bine plimbarea cu bicicleta, chiar prin vânt și ploaie, a fost tare fain. Trecând prin hol, să-mi pun haina pe cuier, m-am zărit o clipă în oglindă și-am avut un sentiment ciudat. Mă văzusem azi, exact așa și în momentul acela. Când mi-am făcut meditația ghidată, a trebuit să mă imaginez într-o încăpere a adevăratului meu potențial, iar eu m-am văzut instantaneu într-o cameră plină cu oglinzi, cu o lumină puternică în spate, ce se răsfrângea în imaginea din ea, și-n ea, și tot așa… A fost ciudat dar nu la modul creepy, nu înfricoșător, ci ciudat în sensul că dimineață, meditând, practic m-am văzut în viitor.
Da, o experiență deosebită, pe măsura zilei speciale de azi, pe care peste ani poate o să mi-o amintesc citind aceste rânduri și, zâmbind, o să exclam: „Ăsta a fost începutul, momentul cheie, draga mea! „.

Cu drag și cu iubire,
Aura.
21/12/2020