În timp ce soarta lumii se numără, am numărat și eu. Frunze, culori, oameni fără nicio grijă. Nu mai știi ce să crezi, acum câteva zile, după intrarea în lockdown, toți erau speriați, agitați, nervoși. Azi, toți sunt fără griji. Parcul era plin de grupuri de oameni (am numărat peste zece, la un moment dat), fără măști, plus o turmă de copii cu ei. Și-un câine. Toboganul era la fel de plin, copiii stăteau la rând să se dea pe el. Dintr-un foișor ieșea fum, mai ceva ca de la Copșa-Mică, pe unde, când treceam cu trenul prin gară, tata ne spunea să închidem geamul, că altfel o să ne înegrim, ca și coșarii. Noi, speriați, îl ascultam. Acum, trecând pe lângă foișorul din parc,
m-a umflat râsul, amintindu-mi. O altă turmă, de adolescenți, pufăiau de zor. Vreo șapte la un loc. Tot fără măști. Cum să fumeze cu? Nimeni n-avea nicio treabă, era ca o zi obișnuită, fără niciun lockdown. E vacanță încă, vremea-i splendidă, oamenii muncesc de-acasă (cei care pot), deci probabil că au mai mult timp liber, de ieșit. Și totuși, nu mai știi ce să crezi… Fără măști, fără nicio grijă, de parcă ziua instalării lock-down-ului e la ani lumină, nu la câteva zile distanță. M-am întors în casă contrariată. Surprinsă. Sper să nu plătim prețul peste două săptămâni. Și sper să aibă dreptate cei nonșalanți, cei fără griji. Sper…

Cu drag și cu iubire,
Aura.
06/11/2020