Ieri era să fac infarct. Așa spaimă n-am mai tras demult, mi s-a oprit inima, n-am fost în stare apoi să stau în picioare, tremuram ca varga, eram albă ca varul și-mi venea să vomez.

Dimineață m-am trezit destul de bine, o durere prin umărul drept mă înțepa enervant, coborând până în braț, dar când mi-am aruncat ochii pe geam și-am văzut răsăritul, parcă mi-a mai trecut. Sau n-am mai băgat-o io-n seamă. Brusc, a reapărut pe la amiază, mai acută, mai deranjantă, acum urcase spre gât, însoțită de-un alt sentiment enervant, de hăituială și neliniște. Mda, urmările stresului cu vecina mea scumpă și dragă, mi-am zis. Și-am deschis ușa larg, să verific poșta și să las un pic de aer proaspăt să mai spele din energii. Moment în care Max țâșnește pe lângă mine și-o ia la goană, pe trotuar (ca noroc că n-a fost direct pe șosea!), spre o fetiță care venea cu trotineta în jos, spre noi. Nu mai știu ce-am făcut, unde-am lăsat cheile și blana ce-o scuturam, știu doar că strigam „Max! Max!” pe un ton cât mai calm, încercând să nu-l sperii. Cineva ne iubește, Doamne-s mulțumesc! s-a oprit în câțiva metri, s-a lăsat dintr-o dată jos, cu ochii mari, și-am reușit să-l prind. Cum am ajuns înapoi în casă, iar nu mai știu. Max se făcuse parcă și mai mic decât era, se speriase tare și el. Până acum, când îl scot eu cu lesa afară, trebuie să ies prima și să-l încurajez, să-l tot îndemn. Iar ieri, fără niciun semn, a țâșnit pe lângă mine, direct. Mi-a stat inima-n loc, m-am speriat de-am crezut c-o să leșin, toate se învârteau cu mine și-mi venea să vomez. O clipă de neatenție. Doar o clipă…

Doamne-s mulțam c-ai fost lângă noi!

Doamne-s mulțam!

🙏💙🙏

Cu recunoștință nemărginită,

Aura.

29/10/2020