Sunt tristă și abătută, plus foarte obosită. N-o să vă mint, că-s fericită și plină de energie, dacă nu-s. Știu, asta se trece sub tăcere, nu se recunoaște, se spune doar ce-i frumos și minunat. Ei bine, io o să vă spun și de zilele astea mai nereușite, de rateuri, de eșecuri și de amărăciuni. Motive să fiu așa am destule, unul mare și lat, personal. N-o să-l expun, pentru că nu-s doar eu implicată, pot doar să vă rog să ziceți un „Doamne ajută!”, și-i suficient.

Anul ăsta am stat cuminței acasă, n-am plecat pe nicăieri, bilete și zboruri anulate, carantină două săptămâni, lock-downuri, granițe închise, formulare de completat etc. toate astea le-am evitat. Am zis că, să nu mergem un an în România, n-o să fie chiar atât de rău. Nici bine nu-i, dar una e să fie decizia ta, și alta-i să nu ai voie să pleci, dacă e musai. Culmea e că tot atunci se întâmplă câte ceva, când nu poți face nimic. Din Belgia nu se mai poate merge spre România, din 26 august e zonă roșie iar călătoriile sunt interzise, plus că de mâine și Ungaria închide granițele. E frustrant, e enervant, e deranjant. Însă n-ai ce face, decât să accepți. Că azi e ultima zi de vară care a trecut ca prin vis, că lumea-i într-o mare schimbare, că tristețea-i parte din noi, că lucrurile se întâmplă, chiar dacă nu vrem. Sunt foarte obosită pentru că eu așa reacționez când sunt tristă și abătută, răstorn casa cu susu-n jos și fac de toate, doar să nu mă mai gândesc.

Verii din anul de grație 2020 îi spun „La revedere!” și, până la vara viitoare, îmi doresc ca toate schimbările astea mari ce se petrec, să capete un sens.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

31/08/2020