Sunt tristă și abătută, plus foarte obosită. N-o să vă mint, că-s fericită și plină de energie, dacă nu-s. Știu, asta se trece sub tăcere, nu se recunoaște, se spune doar ce-i frumos și minunat. Ei bine, io o să vă spun și de zilele astea mai nereușite, de rateuri, de eșecuri și de amărăciuni. Motive să fiu așa am destule, unul mare și lat, personal. N-o să-l expun, pentru că nu-s doar eu implicată, pot doar să vă rog să ziceți un „Doamne ajută!”, și-i suficient.
Anul ăsta am stat cuminței acasă, n-am plecat pe nicăieri, bilete și zboruri anulate, carantină două săptămâni, lock-downuri, granițe închise, formulare de completat etc. toate astea le-am evitat. Am zis că, să nu mergem un an în România, n-o să fie chiar atât de rău. Nici bine nu-i, dar una e să fie decizia ta, și alta-i să nu ai voie să pleci, dacă e musai. Culmea e că tot atunci se întâmplă câte ceva, când nu poți face nimic. Din Belgia nu se mai poate merge spre România, din 26 august e zonă roșie iar călătoriile sunt interzise, plus că de mâine și Ungaria închide granițele. E frustrant, e enervant, e deranjant. Însă n-ai ce face, decât să accepți. Că azi e ultima zi de vară care a trecut ca prin vis, că lumea-i într-o mare schimbare, că tristețea-i parte din noi, că lucrurile se întâmplă, chiar dacă nu vrem. Sunt foarte obosită pentru că eu așa reacționez când sunt tristă și abătută, răstorn casa cu susu-n jos și fac de toate, doar să nu mă mai gândesc.
Verii din anul de grație 2020 îi spun „La revedere!” și, până la vara viitoare, îmi doresc ca toate schimbările astea mari ce se petrec, să capete un sens.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
31/08/2020
… Doamne-ajută, Aura!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulțumesc, Issa, Doamne ajută!🙏💙
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toți suntem așa, toți am pierdut ceva, toți am ratat ceva și pe toți ne-a marcat într-un fel sau aktul 2020.. Așteptăm să înceapă cu 2021, poate va fi un inceput, dar nu de sfârșit că nu se moare așa ușor. Gânduri bune din inima României, Aura !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Ștef! 🙏💙
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mult drag, Noapte Bună !!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne ajută! Să fie bine, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță! Doamne ajută! 🙏💖
ApreciazăApreciază
E greu de acceptat psihic și fizic, aceste reguli de viață.
Doamne ajută!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Ane! Doamne ajută! 🙏💜
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta speram cu totii. Curaj! 💕
ApreciazăApreciază