Dimineți tăcute de vară. Le ador. Nici n-a răsărit bine soarele că temperatura a crescut brusc. De obicei cafeaua mi-o savurez jos, în fotoliul ce are deja imprimată forma dosului meu, cu laptopul în brațe, feisbuchindu-mă. Știți voi, una fără alta parcă nu merg. Azi am zis hai totuși să ies pe terasă, nu prea am aici semnal, însă-i singurul loc unde-i încât de respirat. În cel mult o oră umbra-n care stau va fi invadată de soarele arzător. O pană plutește și-apoi îmi cade în poală, aud uguitul responsabilei în spatele meu, sus, pe horn. Un fluture alb, imens, dă din aripi bezmetic, cred că-i amețit și el de căldura asta neobișnuită, cum sunt dealtfel și eu. Cocoșul din vecini cântă voinicește, dar acum chiar îmi place, se încadrează în timp. Zgomotul străzii e mai redus decât azi-noapte, când puțoii de serviciu scrâșneau roțile și pocneau mașinile, dându-se la întrecere, ca de obicei. Deja-s 27 de grade, la 9:35.
Nu mă plâng, mi-am dorit o vară ca-n România de prea multe ori, așa că tac. Mai sorb o gură de cafea, sper să mă mai dezmeticesc, azi-noapte iar am vânat stele, în loc să dorm, ca tot omul normal. Dar este o vară de pomină, cum n-am mai avut. Azi am găsit o fotografie în care eram îmbrăcată gros și zgribuleam totuși de frig. În august. Așa că tac. Și profit.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

08/08/2020

.