Rîze (adică vechituri)

Cîte rîze (rahaturi) strîngem într-o viață! 🥱😳😱
Ne-am apucat de curățenie generală-n pod, de luni vine echipa să-l renoveze și musai să fie gol.
Deși acolo îmi întind hainele și-l vizitez deci în fiecare zi, azi am rămas surprinsă câte prostii am tooot depozitat de-a lungul anilor. De obicei cînd trebuia să arunc ceva, mă cîcîiam, mă mîcîiam și, ca românul, ziceam: “Eh, hai să îl păstrez, că cine știe cînd și la ce mi-a folosi!” Și uite-așa am adunat o mulțime de lucruri pe care, marea lor majoritate, nu le-am mai folosit în veci.
Ce mă surprinde azi este că-mi vine (surprinzător!) ușor să le arunc, chiar dacă multe îmi provoacă amintiri și nostalgii: discul lui Edi, cu urmele dinților lui pe el, păturica lui, coșul în care dormea înainte să se învețe să doarmă-n pat cu mine și cîte altele!
Sunt foarte bucuroasă să fac curat, să scap de toată energia aia care stagnează, să facem loc unei noi energii. Mi-a fost și tare groază, știți cum e, cînd faci o astfel de curățenie e multă muncă, praf, mizerie… Recunosc că nu îmi place, dar mă îmbărbătează gîndul la cît de luminos, curat și proaspăt va fi podul renovat.
Adunăm multe lucruri, depozităm, facem provizii, strîngem o grămadă de lucruri pe care oricum nu le mai folosim și nu mai avem nevoie de ele, dar care ocupă mult spațiu și adună praf. De-acum vreau să mai păstrez în casă doar lucrurile pe care le folosesc. Sper să-mi intre (și să-mi rămînă!) în tărtăcuță intenția asta, să scap de convingerea aia pe care-o am de cînd mă știu: “Nimic nu se aruncă, păstrăm orice, că nu știm cînd ne-a folosi!”
Eh, acum știu: în veci!

Cu drag și cu iubire,
Aura.
23/05/2020