Diva

Aura B. Lupu

Nu pot rezona cu povești despre iubiri imposibile și lacrimi curgând șiroaie la fiecare pagină. Nu pot aprecia telenovelele. Am mai scris io despre asta (și despre manele) și-am explicat atunci de ce.  😉

Nu pot rezona pentru că habar n-am cum e să fi adorată de toată populația masculină a globului pamântesc, să stârnesc pasiuni până aproape de nebunie și să mă joc cu sentimentele masculilor feroce care ar ucide ca să mă aibă. Mă umflă râsu’ și numa’ scriind cuvintele astea.

Melodramele, pasiunile răvășitoare, lacrimile curgând șiroi-șuvoi, datu’ cu curu’ de pământ când nu mi se face pe plac și smuls părul din cap de disperare că cel pe care-l ador – bine, ăsta pe lângă alții 10 pentru care am aceleași sentimente de iubire tragică și neîmplinită – nu-mi împărtășește dragostea, mi se par mădăreli și căutat probleme cu lupa. Când faci parte din lumea bună și ai tot ce-ți poftește inimioara, normal că de plictiseală îți cauți necazurile cu lumânarea sau te apuci tu să ți le faci singură, probabil tocmai ca să simți că nu trăiești de-a lela pe lumea asta și nu faci umbră pământului degeaba.

Da’ nem să fi…

Vezi articolul original 680 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.