De câteva zile este o vreme splendidă, soare, 15 grade, vânt mai deloc.

Știți ce-nseamnă asta, nu? E-o vreme de umblat hebereu (adică lela 🙂 ).

Și știți cum îs mânjii și vițeii când scapă prima dată din grajd? No, cam așe îs io amu. Mai că nu nechez și mugesc de bucurie.

După ce-am mucegăit de-atâta stat în casă, plimbările astea-s ca apa vie. Ai alt chef de viață și-o altă stare. De bucurie și-ncântare.

O lebădă trecând în zbor, un curcubeu, o pădure plină de ghiocei, o căsuță ca din poveste. Părăsită ce-i drept, dar farmecul și l-a păstrat. Și covorul de ghiocei din jurul ei… O minunăție. Nu regret că mi-am rupt pantalonii, palmele mi le-am zgâriat, era să rămân și fără câteva șuvițe de păr după ce mi l-am încurcat în mărăcini, picioarele-s pline de urme (că no, și io deșteaptă în loc să-mi iau budigăi – adică pantaloni – lungi, mi-am luat trei-sfert!)… ; nu, nu-mi pare rău. A meritat. Nu am mai văzut niciodată atâția ghiocei într-un singur loc.  Și locul ca de basm: neumblat, neatins, intact… Așa cum a rămas de ani de zile… Părăsit. Dar Doamne, cât de frumos!

Mi-era parcă și frică să pășesc, să nu stric, să nu deranjez…

Priviți și voi căsuța din pădure, cuminți, tăcuți, în liniște. Șșșt…

Pășiți cu grijă printre crengile uscate și buchetele de ghiocei. Să nu-i striviți, c-ar fi păcat. Sunt atât de gingași, de albi, de puri… Vestitori. De primăvară. De-nviere. De renaștere. De început.

Lebăda – cum altfel decât albă! – trece-n zbor și țipă lung. Oare își cheamă perechea?

O caut mai târziu pe lac. Și o găsesc pe mal. Se curăță conștiincios. Și-apoi, plină de grație și eleganță  (știe că o pozez 😉 ) alunecă în apă…

Chiar la întoarcerea acasă încă o bucurie: un nor colorat… Un curcubeu.

Ce să mai vrei? Ce să mai zici? Nimic. Decât să taci și să oftezi…

De mulțumire. Și de bucurie.

Că primăvara a venit.

 

Cu iubire,

Aura.

Hamme,

18/02/2019.