Discuție filozofică

Duminică dimineața, ora 5:45.
Subiect: discuție filozofică despre iubire, înșelat, minciuni, gelozii și alte alea ce-s chiar potrivite să le dezbați public, la o oră matinală, într-o zi de duminică, urlând în gura mare.
Loc: colțu’ străzii, în fața cafenelei în care participanții au petrecut (a se subânțelege băut ca porcii) până acum.
Participanți: în rolurile principale o moimă și-un moimoi, (adică mucoși de vreo 20 de ani), în roluri secundare tovarășii de pahar care-i chibițau de pe margine, savurând spectacolul și mai turnând din când în când gaz pe foc dacă discuția se prea calma, că rămâneau ăia doi fără suflu de la atâta urlat; plus toți locatarii străzii, că la cât de tare țipau n-aveai să nu-i auzi chiar și cu perna pe cap!
Rezultat: incert, că după ce Edi – netulburat de spectacol – și-a făcut treburile senin, ne-am întors în casă.
Ce să mai dormi? Ce să mai zici?
Și asta nu-i prima oară…
Săptămâna trecută am mai găsit alți doi care, la fel, în stația de autobuz discutau vehement tot astfel de subiecte, tot dimineața cu noaptea-n cap și tot după o noapte de turnat alcool în ei.
Ea cu fustă până-n cur, cu ciorapii rupți, deshămată și cu hainele atârnând pe ea, el belicos și ceva mai rezervat, îi răspundea fiecărei acuzații în parte calm. Ea vocifera, dădea din mâini, aveam impresia că mai are o țîră și se împrăștie pe trotuar.
Și deși am trecut pe lângă ei n-au dat niciun semn că m-ar fi observat.
Exact că ăștialalți doi, nici nu m-au băgat în seamă.
Fără jenă și-au continuat recitalul.
Io încă nu știu bine ce să fac, să râd sau să plâng?
Viitorul patriei noastre îs ăștia? Ăștia o să-mi plătească mie pensia?
Vai de capu’ meu!
Duminică dimineața…
Pentru spectacolul următor cred c-o să m-apuc să tai bilete.
Dacă tot nu mă lasă să dorm, măcar să și scot ceva din poveste.
Nu de alta da’ musai să strâng ceva până la pensie…

With love,
Aura B. Lupu

16/12/2018

Reclame

2 gânduri despre „Discuție filozofică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s