Să privești în ochii unei ființe care are sufletul țăndări și oglindesc o durere fără sfârșit,
să-i simți inima sângerându-ți în palme și să știi că nu poți s-o ajuți, e cumplit.
Să-i simți disperarea, să-i privești neputința și să știi că ești mai neputincios decât ea, e îngrozitor.
Să-ți spună tăcând cât de sfâșiat îi e sufletul iar tu să-i răspunzi, tot tăcând:
– Știu, însă nu pot face nimic.
Să fiu martoră la o asemenea zbatere mă copleșește. E peste puterile mele. E dincolo de ele.
Adi-mi spunea să încerc să las problemele acolo. Să nu le mai aduc cu mine acasă. Să înțeleg că nu pot alina toate durerile și dramele lumii. Știu. Însă e greu. Mai ales când astfel de drame se petrec sub ochii tăi…
Mă simt ca un fir de nisip. Infim. Neînsemnată. Neputincioasă.
Pot doar să scriu. Să plâng. Şi să mai adaug un nume la rugăciuni.
Cu drag și cu iubire,
22 aprilie 2018
Fragment. „Trăirile Aurei” le găsiți pe site-ul editurii #Libris. Mulțumesc!
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu
Donație
Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!
€10,00
Aura B. Lupu 
😦
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Aura B. Lupu și a comentat:
Să privești în ochii unei ființe ce are sufletul țăndări, care oglindesc o durere fără sfârșit,
să-i simți inima sângerându-ți în palme şi să ştii că nu poți s-o ajuți… e cumplit.
Să-i simți disperarea, să-i privești neputința și să știi că ești mai neputincios decât ea… e îngrozitor.
Să-ți spună tăcând cât de sfâşiat îi e sufletul iar tu să-i răspunzi, tot tăcând:
– Ştiu… însă nu pot face nimic…
ApreciazăApreciază