Într-o noapte rece și umedă, țăranii s-au strâns la locul lor tainic, să se sfătuiască dacă se alăturau răscoalei ce se zvonise c-ar fi început deja de-o săptămână, într-un târg din apropiere.
Sătui de dări și zeciuieli, de jug și bir, de boierii care-i jumuleau ca pe găini, jinduiau după libertate și voiau să scape de ciocoi. Nu refuzau să muncească pământul din greu, dar voiau s-o facă pentru ei, nu pentru îmbuibați și lipitori!
Încăperea era luminată slab, de-un lămpaș agățat deasupra mesei cioplite, iar în jurul ei se strânseseră cei mai înverșunați țărani din sat. Și erau mulți, aproape toți.
Unul ieșea în evidență, înalt, spătos, un munte de om cu mâinile ca niște lopeți, bătătorite și pline de răni, c-un pieptar desfăcut ce-i dezvelea pieptul lat și puternic; bătea îndârjit cu pumnul în masă, țintuindu-i pe toți cei adunați în jurul ei cu ochii lui albaștri-albaștri, neclintiți…