Bobiță mă privește circumspect. Ce faci cu alea, pare să mă întrebe, că nu-s de mâncat și au un miros ciudat? Le strâng la piept mai abitir ca pe-o comoară. Pentru mine astea-s comori. În avion am asistat, fără să vreau, la o discuție între o maramureșeancă și un domn pentru care, până să-l văd la coborâre, băgam mâna-n foc că-i Buhnici, după voce. Tanti zicea că-și duce de-acasă carne de vițel și de miel, pentru că are alt gust și-i mult mai bună decât orice carne din Belgia. Așa o fi, n-o contrazic, recunosc că roșiile-s roșii, slănina-i slănină și totul de-acasă are alt gust. Inclusiv iarba-i mai verde, nu? Însă nu duc dorul gustului într-atât încât să car de-aici valize pline cu mâncare, nici n-am portbagajul burdușit cu de-ale gurii. Dar nu se poate vizită în România fără să-mi iau la întoarcere cărți. Și dacă-mi las budigăii, pardon, hainele 
, tot le duc cu mine în Belgique. Asta-i hrana care-mi lipsește mie, acolo. Voi ce vă aduceți musai din România? Ce vă lipsește cel mai mult când plecați din țară?
Cu drag și cu iubire,
10/05/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu