Cu cât caut mai mult, cu-atât mă simt mai dezamăgită. Cu cât încerc să înțeleg mai bine cum și de ce, cu atât mă zăpăcesc mai tare. Cu cât cred că pricep mai multe, cu-atât îmi dau seama că nu știu nimic. Cu câtă îndârjire vreau să descopăr, să aprofundez, mă pierd, mă adâncesc în necunoscut.
Ce ciudată-i viața asta! Cât e de plină de neprevăzut! O sfoară șerpuitoare, plină de noduri, pe care le desfaci rând pe rând, sperând că la capăt o să găsești o cheie; a fericirii, a bogăției, a succesului, a tot ce vrei. Și desfaci noduri, urmând șerpuirea sforii, tot sperând că la următoarea cotitura, după colț, o să găsești cheia promisă. Și cu fiecare nod desfăcut, înveți câte ceva. Și-ajungi la capăt. Nu mai sunt noduri, sfoara e lină. Dar nimic din tot ce-ai învățat nu te face nici fericit, nici bogat, nici plin de succes. Cheia aia nu există. Drumul parcurs însă da. Asta era de fapt esența. Aici era și fericirea și bogăția și succesul. În căutarea lor.
„Ai căutat o floare
şi a găsit un fruct.
Ai căutat un izvor
şi ai găsit o mare.
Ai căutat o fată
şi ai găsit un suflet –
şi eşti dezamăgit.” (Edith Södergran)
Cu drag și cu iubire,
03/03/2024
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu