Burrrritto

Când sunt stresată musai să fac ceva cu mâinile, să-mi abat gândurile, să-mi distrag atenția. Gătesc, fac curat, ștricălesc etc. M-am pus să fac buritto (asta au cerut copchiii, asta le-am făcut), am mai încercat rețeta o dată și le-a plăcut mult. Io însă n-am fost prea convinsă de rezultat, când am împachetat lipiile m-am cam ofuscat, ba ieșea o frunză de salată, ba curgea sosul, ba nu erau strânse cum trebuia. Azi, rulându-le cu drag și spor, mi-am dat seama că practica e mama înțelepciunii(cum bine zice vorba asta!). Sunt o repezită și-o apucată, n-am răbdare de multe ori câtă ar trebui, eu vizualizez mai întâi rezultatul perfect și-apoi mă apuc de treabă, iar când nu-mi iese cum îmi imaginam io în capul ăla sec al meu, îmi bag picioarele și nu mai fac nimic. Ceea ce e complet greșit. N-are cum să-ți iasă mereu din prima tot ce îți propui, nu? Așa că azi, ca noroc cu copchiii ăștia, am repetat experiența. Ta-naaa! Sunt mulțumită de rezultat.
Voi cum scăpați de stres?

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
08/02/2024