Cancer. Carcinom. Chimioterapie. Gata. Le-am scris. Am evitat, cât am putut, s-o fac. Sunt cuvintele care, pe mine, m-au speriat cumplit, dintotdeauna. Nici acum nu-mi sunt simpatice, de ce să mint? Dar încerc să fac pace cu ele, să le domolesc. Așa cum încerc să-mi liniștesc și inima ce-o simt în gât și sufletul ce-mi tremură în palme. Mâine Vlad începe chimioterapia. Și simt o sfârșeală fără sfârșit. Vă rog, nu vreau milă, nici cuvinte goale. De astea-s sătulă până peste cap. Nu de asta scriu. Ci doar să mă descarc. Mereu prin scris am eliberat suferința și tensiunea. Da, știu, nu-i frumos să folosești scrisul ca terapie, zic unii și alții, mai deștepți. Io-s însă proastă. Și îngrozitor de speriată. Mi-e sufletul în palme și inima în gât. Le-aș da, fără să stau pe gânduri, doar să-l știu complet vindecat, sănătos. Iar faptul că nu pot fi lângă el, mă face să-mi vină să mușc, ca Sfarmă-Piatră, din bolovani, din stânci. Îmi tremură stomacul și picioarele. Am încercat să râd, am plâns muțeste, am urlat în pernă, am muncit până la epuizare, m-am rugat, am implorat, am promis, am vrut să fac troc, orice, doar să nu mă mai gândesc. Mă întreba tata cum ne descurcăm cu cheltuielile. Aș vinde și casa, de-ar fi nevoie. Totul s-a anulat. Anihilat. S-a redus la zero. Nimic nu mai contează, decât Vlad. Cumnată-mea mă întreba dacă mai pot. Am altă opțiune? Decât să pot? Adi e și el bolnav, de asta nu putem merge la Vlad. Nu ne permitem să riscăm. Iar neputință doare cel mai tare. Asta mă înnebunește, efectiv.
Îmi simt mâinile legate. Sufletul îmi e în palme. Iar inima în gât.
17/09/2023
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu