Cine știe câtă muncă, lacrimi, sudoare și speranță e în spatele unei cărți publicate, în fiecare cuvânt așternut, nu are nevoie de explicații. Știe că fiecare carte vândută e mai mult decât suma achitată de cititor, care de regulă intră direct la editură și nu la tine-n buzunar, la autor, cum mulți tind să creadă. Însă fiecare mesaj primit, chiar și numai două rânduri scrise de cititor și poza cu cartea ta, contează extraordinar de mult. Sunt confirmarea că rândurile tale ajung acolo unde trebuie și nu în neant, că-și găsesc locul și rostul, munca, lacrimile și, sudoarea ta fiind astfel răsplătite.
Eu recunosc că, de fiecare dată când am primit mesaje de la cititori, m-a podidit plânsul. Sentimentul de bucurie, de satisfacție, de împlinire e copleșitor. De parcă tot ce-am scris io acolo, aștepta cuminte în fața unor porți închise care, brusc, s-au deschis, lăsând cuvintele mele, așternute pe hârtie, să pătrundă acolo unde speram: în sufletul cititorului.
„Bună seara, am comandat cărțile dumneavoastră, au ajuns acasă, în Neamț, îmi vor fi cadoul drag de Crăciun… Între timp, mama s-a apucat să le citească. „Claudia, sunt minunate, nu sunt cuvinte, sunt părți de suflet, așternute pe hârtie!” Vă mulțumesc, sunteți specială! – Claudia Grădinariu, 25/11/2020″
„Cartea ta mi-a ținut companie 2 săptămâni în spital. Minunată!” – Paula Stănculescu, 25/11/2020
Cum să nu te emoționezi când primești astfel de mesaje care, de fiecare dată, vin când ai multă nevoie, de parcă și cititorii, și universul, știu asta și conspiră?
Iar când și apusul este pe măsură, poți spune doar: Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, cititorule!
Mulțumesc!
🙏💝🙏
Cu drag și cu iubire,
Aura.
25/11/2020
#TrăirileAurei le găsiți pe site-ul editurii Libris.
https://www.libris.ro/librarie-online?fsv_77564=Aura+B.+Lupu










Acum încep să aflu și eu și-ți doresc cît mai multe astfel de mesaje, să-ți bucure sufletul, Aura!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Issa! La fel și ție îți doresc! 💝💝💝💝
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te înțeleg și îți doresc să plângi numai de bucuria pe care ți-o fac astfel de mesaje! Iar Max să-ți fie mereu un sprijin spiritual! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Petru, la fel îți doresc și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană