Și-a dat-o Doamne-Doamne liniștită. Ploaia. Aici. În altă parte însă a fost fix cum scriam aseară, rupere de nori. Sergiu, fecioru ăl mare, a ajuns acasă, de la serviciu, pe la unșpe fără ceva, leoarcă, a avut apa până la glezne, așa furtună a zis că n-a mai prins aici. Și-aici știți că furtunile sunt dese.

Și-a mai dat Doamne-Doamne apoi și cerul senin, să văd și ploaia de stele, cum l-am rugat. Am văzut-o, dimineață pe la patru, când n-am mai putut dormi de prea cald. Am ținut geamurile, ușile toate deschise, însă degeaba, s-a răcorit un pic și-apoi iar s-a supra-ncălzit. Am stat azi noapte și-n ploaia de vară, de după doișpe, cu fața spre cer, zâmbind fericită că era la fel ca mai demult, în copilărie, un fel de duș mai călduț, cu-n miros inegalabil, inconfundabil, special. A praf, a fierbinte, a vară, a fericire și-a libertate.

Acum, după prea puține ore de somn, sunt amețită. Dar o amețeală dulce, în care plutesc, mă scufund, amorțesc; realitatea parcă-i vis iar visul devine realitate. Lumi care se contopesc, senzații ca prin ceață, dureri amorțite, furnicături, căldură dar și-nfiorare; stele căzătoare, Venus și Marte strălucind pe cerul dimineții ireal de-aproape, parcă erau la o simplă întindere de mână, la o azvârlitură de băț, așteptând doar să fie culese, înșirate alături de cele căzătoare – cinșpe la număr – și purtate la gât.

E o săptămână specială. E un an deosebit. Cu ploi calde de vară și de stele, cu furtuni violente, impresionante, ce ne amintesc unde-i puterea și vrerea, cu șiraguri de mărgăritare, salbe strălucitoare, numai bune de pus și purtate la gât. Cu realități întrepătrunse de vis, cu vis devenit realitate, cu granițe trecute și hotare care dispar.

O dulce vară fierbinte, cu gust și miros de nectar, lipicioasă, mieroasă și densă. În trăiri, în senzații, în întâmplări. Și-n povestiri…

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

12 august 2020