Fiecare zi, după ce-ai trecut printr-o situație grea, în care perspectiva morții nu-i chiar atât de îndepărtată pe cât credeai, ci-i poate doar la o azvârlitură de băț, devine o binecuvântare. Un bonus. Totul se schimbă. Parcă se ridică un văl, vezi mai clar, simți mai acut, auzi mai bine. Am trecut de câteva ori prin asta și de fiecare dată a fost o schimbare mare în viața mea, am început o nouă etapă. Noi suntem toți acum încercați, din februarie încoace viața ne tot testează. Nu știu dacă-s singura care simte asta, dar fiecare zi o trăiesc cu nesaț, lăcomie, hulpav, de parcă au intrat zilele-n sac. Nu mă mai abțin, nu mai am rezerve. Bine, rezervată n-am fost io niciodată, dar acum simt că orice reținere, înfrânare, oprire, e fără rost. Planuri am renunțat să-mi fac, trăiesc fiecare zi așa cum vine, cu bune sau rele, din plin. Aseară am izbucnit în plâns ascultând o melodie (asta: https://m.youtube.com/watch?v=PxY5-cNscDk) ce m-a obsedat vara trecută, amintindu-mi momentul când am ascultat-o, fix când plecam din România, de parcă cineva a pus-o la radio special pentru mine, ca rămas-bun. Și-mi amintesc perfect ce-am spus atunci, tot printre lacrimi, “Ne vedem la anul, Românie!”, fără să bănuiesc vreo clipă ce va urma, cât de mult se vor schimba lucrurile și situația în întreaga lume. Da, știu că-i prea mult folosită expresia “Cât de fericiți eram, dar nu știam!”, însă acum, când îmi dau seama c-am făcut o promisiune pe care-i imposibil să o țin, cât de firesc era atunci gândul că într-un an o să ne întoarcem în România și cât de improbabil e acum, da, pot spune că eram fericită, fără s-o știu. Tocmai de asta acum, orice emoție n-o mai înfrânez, n-o mai opresc, furie, ciudă, exaltare, bucurie le las să curgă prin mine. Ce folos să le opresc?
Nici promisiuni nu vreau să mai fac. Vreau doar să trăiesc din plin fiecare clipă, cu lacrimi sau râs, cu bucurie sau plâns și să mulțumesc din adâncul inimii pentru orice moment.

Pentru că fiecare zi e o binecuvântare. Un bonus.

Cu drag și cu iubire,

Aura.

18/07/2020