Ordinari

Aud (sau văd) în câte-un interviu un răspuns care mă sâcâie. Interviurile nu-s luate și date la televizor sau radio pentru că ești un neica-nimeni, nu? Ceva ai făcut, ceva ai realizat. Ești o vedetă, mai mare sau mai mică, dar ești totuși „cineva”. Iar când te întreabă reporterul: „Cum vă simțiți în această postură, de om cunoscut?” tu răspunzi: „Aaa, păi nu, eu nu-s decât un om obișnuit, simplu, ordinar, banal, la fel ca toți ceilalți!”, recunosc că mă enervez. Păi dacă erai simplu și obișnuit, nu ți se lua interviul, nu? E deja o mădăreală chestia asta cu pozatul în rolul unui om obișnuit. Nuu, n-am făcut nimic deosebit, am escaladat doar Everestul. Sunt o persoană ca toate celelalte, doar am traversat înot Canalul Mânecii, dus-întors. Vă rog, nu, nu exagerați, sunt doar un om obișnuit, am câștigat câteva concursuri internaționale de șah și-s campion mondial, în rest sunt și eu ca voi, mănânc, dorm, mă plimb… 

Că preferă să se eschiveze și să-și anuleze faima și realizările, treaba lor. Problema este că oamenii obișnuiți încep să se simtă insignifianți, auzindu-i. Păi dacă ăsta care are așa un succes, care a făcut și-a dres și-a realizat atâtea zice că-i un neica-nimeni, io ce-s atunci? Un vierme, o râmă, un picior de scaun, un nimene-n drum? Iar baiul și mai mare este că cei care chiar nu au motive să se umfle-n pene, o fac. Încep să prindă curaj tocmai cei care n-au realizat nimic pe munca și pe barba lor, încep să se făloșească și să se dea mari tocmai ei, care poate c-au ajuns și ei undeva, dar prin alte mijloace, nu prin talentul lor sau prin ceea ce au avut în cap.

Așa că, dragi vedete care ați ajuns departe, datorita talentului, muncii, ambiției și perseverenței voastre, asumați-vă și succesul și faima și realizările voastre. Nu mai faceți pe modeștii și pe ordinarii oameni obișnuiți, că nu sunteți! Sunteți speciali, sunteți extraordinari, sunteți vedete (mai mari sau mai mici 😉 ).  Ocupați-vă locurile meritate și nu le mai lăsați de izbeliște, că le ocupă alții, care n-au niciun merit. Decât acela că-s mult mai tupeiști. 😉

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

02/03/2020

 

2 gânduri despre „Ordinari

  1. Păi dacă sunt și modești, ce să facă? Zic și eu… Lasă pe ceilalți ca să le vadă meritele, nu și le arogă ei singuri. Și tu când zici de alții, așa-i că nu te vedeai și pe tine? 🙂 Ești o persoană merituoasă, ești vedetă din perspectiva mea și probabil că nici măcar nu ai ajuns să conștientizezi acest lucru. Oare nu datorită modestiei cu care te privești singură? Aș numi asta sindromul „Greuceanu”, unde eroul pozitiv, se lasă întrecut în atribuirea meritelor de uzurpatori lipsiți de scrupule. Însă în basm, adevărul iese la lumină, așa cum și în viață, chiar dacă mai târziu, sau mult prea târziu uneori. Așa că nu uita: ești specială, extraordinară și un exemplu de urmat. Să te văd acum cum vei merge să-ți ocupi locul, da? 🙂 Eu ți-am spus și altădată că îl ai rezervat…

    Apreciat de 1 persoană

    1. 🌸🌼🌻🌺🥀🌹🌷💐 Condei, îți trimit toate emoticoanele cu flori drept mulțumire. Io nu mă consider vedetă, n-am dat încă niciun interviu. 😁 Da’ uite, promit când dau, să nu zic că-s un om simplu ci unul special. De ce special? Pentru că are niște prieteni extraordinari! Te pup și te îmbrățișez! 🥰🤗😘

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.