Nu-s io o băutoare constantă, că-s amețită și hăbăucă de felu' meu și fără alcool, da' frate, de când îs beteagă și iau pilule, mă-ncearcă o poftăăă de-aș sorbi, de una singură, tătă sticla. De vin, de vișinată, de cocăzată, de orice. Așe poftă am mai avut o singură dată-n viața mea, când eram gravidă … Continuă lectura HÎC!
Autor: Aura B. Lupu
Urme
Pe unde treci, lasă un zâmbet. Pe unde mergi, lasă un loc de "Bună ziua!". Și pe unde-ai fost, lasă o urmă, o dâră, un firicel de bine. Să simți că n-ai trăit degeaba pe lumea asta și că n-ai făcut doar umbră pământului. Ne plângem că oamenii-s nașpa, iar lumea e rea. Dar noi, … Continuă lectura Urme
Cuib
N-am apucat să procesez plecarea unui pui din cuib. Sau am evitat s-o fac, mai degrabă. A fost plecarea în România, nunta, întoarcerea, îmbolnăvitul și toate cele, anume petrecute parcă, încât să n-apuc să mă gândesc că o cameră e goală. Treceam în fugă prin ea, la baie, mereu grăbită, mereu preocupată cu altceva, dar … Continuă lectura Cuib
„Dăștăpt” vs. tutuluc
Am primit confirmarea că-s un om „dăștăpt”, deși aș fi preferat să rămân tutulucă, vă spun drept. Toate-au fost bune și frumoase de când ne-am întors și ieri, dintr-o dată, pleosc, trosc, poc și bum. Mă trezisem io cu o ușoară durere în gât, mai tușeam și mai behăiam de vreo două săptămâni, dar aseară … Continuă lectura „Dăștăpt” vs. tutuluc
Dus-întors
De-abia am așteptat să merg la muncă. N-am crezut sau sperat c-o să ajung vreodată să scriu asta, am crescut în convingerea că trebuie să muncești din greu, că munca-i o corvoadă, că trebuie să-ți faci datoria, să fii un roboțel care vine și pleacă, așteaptă chenzina, că trebuie să aștepți cu nerăbdare sfârșitul de … Continuă lectura Dus-întors
Cărți
Azi m-au întristat multe, dar cel mai tare m-a întristat comentariul unei tanti care scria: "Nu avem nevoie de cărți, să cheltuim bani, deoarece...", urmarea nici nu mai contează, mi s-au sterpezit dinții și mi s-a uscat gura, citindu-l. Am sperat mereu într-o lume mai bună și-am zis că singura noastră șansă să ne salvăm, … Continuă lectura Cărți
A doua acasă
Am ajuns azi-noapte acasă, la „acasa” noastră din Belgia. Amețiți, epuizați, lihniți și totuși atât de bucuroși! Max, deși foarte obosit și el, a fost cel mai fericit, s-a dus direct la cutia lui cu jucării și-a început să și le verifice și să le înșire prin casă. Am avut noroc să fie vremea bună, … Continuă lectura A doua acasă
Cineva acolo sus mă iubește
Cineva acolo sus mă iubește. Ieri am fost în Cluj, la Mall, am zis că de data asta vreau neapărat să intru în Cărturești și să-mi văd cărțile pe raft, să nu plec din România fără o poză cu ele în brațe. Cum scriam ieri, nu le-am găsit, s-au vândut, ceea ce nu poate decât … Continuă lectura Cineva acolo sus mă iubește
Împământare
Nu pot zice că a trecut timpul, a zburat de-a dreptul! Acum ne pregăteam să venim în România și uite că deja ne pregătim de plecare. Azi a fost o zi fix pe placul inimii mele, în care am simțit că m-am încărcat cu tot ce aveam nevoie. Chiar dacă a fost zi de sărbătoare, … Continuă lectura Împământare
Acasă
Animalele-ți stau cuminți în brațe, îți simt energia, chiar dacă a trecut un an de când nu s-au văzut, se tolerează. De dragul tău, probabil. Le mângâi pe rând. Sorbi din cafea, cu înghițituri mici, savurând-o. Vremea aia frumoasă, după care tânjeai, a sosit. Asculți păsările. Steluțele albastre au înflorit peste noapte. Max mârâie înăbușit … Continuă lectura Acasă




