Simt că vine primăvara. Dimineața mă trezesc în cântecul păsărelelor, seara apuc să văd apusul când mă întorc de la muncă, iar ieri, în plimbarea cu Max prin pădure, am găsit semnul clar al venirii ei: un mănunchi alb de ghiocei. Corpul îmi vibrează de nerăbdare, aștept căldura, copacii înfloriți, apusuri spectaculoase și primăvara plină […]
Aseară, pe drumul spre casă, am avut un moment, hai să-i zic, interesant. Bine, nu-i prima oară când, brusc, sufletul mi se umple de recunoștință, de obicei mi se întâmplă când sunt afară, în natură și văd cât de frumoasă-i creația lui Dumnezeu. Nu e vorba de momentele de peste zi în care mă opresc […]
N-o să scriu azi o odă României. Nici că e cea mai minunată și extraordinară țară, că-i raiul pe pământ și că acolo curge doar lapte și miere, pentru că știm cu toții că nu-i așa. Nici pe români n-o să-i ridic în slăvi și nici n-o să-i descriu ca pe niște vajnici daci și […]
Te doare ceva? Suferi? Ți-e sufletul bucăți? Inima ruptă? Nu te plânge nimănui. Taci. Întâmpini greutăți în viață? Strânge din dinți, înfruntă-le, depășește-le. Și taci. Te-ai certat cu soțul? Ai avut probleme la serviciu? Copiii nu te-ascultă? Întreabă-te de ce. Caută soluții. Și taci. Iubești tare, tare, de te doare la inimă de drag dar […]
Primul cuvânt ce mi-a venit în minte văzând peisajul acesta, a fost #serenity. Apoi am respirat adânc, l-am luat pe Adi de mână și i-am făcut semn să tacă. Și-am stat așa, mâna-n mână, nemișcați, privind oglindirea apei. Max a stat la fel de nemișcat, de parcă momentul acela de pace absolută l-ar fi atins […]
Mintea bolborosește permanent, despică firul în patru, face planuri, împrăștie gândurile în zece părți. Se îngrijorează, se panichează, se agită. Și trebuie să înveți s-o liniștești. Nu poți din prima s-o reduci complet la tăcere, dar măcar să-ncepi, ușor-ușor, să-i dai volumul de pe maxim tot mai încet. Când simt că-s prea agitată, că-i prea […]
Să-ți încredințezi sufletul, creația, produsul nopților nedormite și-al lacrimilor scurse pe obraji în timp ce așterni cuvinte, nu-i ceva ușor. Dar instinctual știi, simți că ești pe mâini bune. Ca la doctor, în sala de operație, te duci cu inima deschisă și-ți încredințezi viața în mâinile lui. Și-apoi te trezești din anestezie. Ești amețit, totul […]
În câte-o zi vreau doar să stau în pijamale, să mă uit la seriale, să nu-mi pese cât e ceasul și să vegetez pur și simplu. Da’ nu-mi iese niciodată. Mereu e o mâncare de făcut, o rufă de întins, un cățel de scos la plimbare, un e-mail de răspuns, o factură de plătit etc. […]
E ultima zi din iulie. Îmi pare rău că luna mea favorită e la final, parc-a fost un vis toată luna asta, cu vizita în România, revederea cu familia, a locurilor dragi, cu schimbarea prefixului și alte aniversări 🎂, dar îmi pare bine că mai este și august, tot lună de vară, tot evenimente faine […]
Din nebunia vieții fără pauze – știți voi, hamsterul care aleargă-n roată, fără rost – am ieșit de ceva timp. Anul 2019 a fost un an foarte greu, în care de voie, de nevoie, am stat pe tușă. Dar acum îmi dau seama că a fost doar o avanpremieră, o pregătire pentru 2020. Să stau […]
„Epifanie” e un termen pretențios. Io am interpretat-o în felul meu, mai simplu și mai… pământesc. O revelație, un moment de „aha”, când am devenit conștientă de latura nevăzută a unei lumi, ceva ce n-am perceput până atunci. Îs momentele alea de piele de găină, când simți ce n-ai mai simțit, când nu-ți vine să […]
Mi-am dat seama că-n toată ura și dezbinarea stârnite de votul de duminică ceva rămâne neschimbat. Dragostea pentru România și pentru românii adevărați. Care-s capabili să treacă peste interese personale și rămân fideli dragostei pentru patria-mamă. Nu pot să-mi urăsc țara în care-am crescut doar pentru că o parte din cei care-o locuiesc mă-njură și […]
Am și io voie să n-am chef de nimic, câteodată? Am voie să fiu și io supărată, dezamăgită, tristă, furioasă, necăjită? Am și io voie să-mi placă ce vreau io și nu ce-mi recomandă alții? Am voie să scot limba la cei care se vâră cu de-a sila-n sufletu’ și messengerul meu? Care mă bombardează […]
Și s-a făcut toamnă în mine. M-am copt. M-am stors. Urmează să m-așez p-un raft. Să dau culoare și gust mâncării, și vieții, în general. Acră, amară, dulce sau acidă, roșie, verde, galbenă-gutui sau vineție, toamna ce s-a făcut în mine, aduce de toate; și e belșug. De fapte și de gânduri bune. Miroase a […]
Deși era trecut de jumătatea lunii mai, frigul persista, insistența lui bolnăvicioasă și sâcâitoare trebuia combătută c-un foc vesel, ce trosnea în șemineul camerei spațioase, ale cărei geamuri mari dădeau spre grădina de-un verde smarald. Printre norii plumburii, ce amenințau să se reverse torențial (după codul portocaliu declarat deja de autorități), mai încerca, timidă și nehotărâtă […]
Cre’ că dacă mai văd multe ouă feștite încep să cotcodăcesc. Cre’ că dacă mai văd mulți cozonaci și păscuțe dau în diabet. Și cre’ că dacă mai văd multe postări culinare mă duc să caut – iar! – un loc de dat cu capu’. Paști. Înviere. Isus. Versus cozonaci, drob, păscuță, ouă roșii… De […]
Am hălăduit prin multe locuri. Am străbătut plaiuri minunate, mi-am răcorit tălpile în pâraie repezi și reci de munte, am băut apa lor strânsă în căușul palmelor, am bătut la pas păduri, le-am ascultat freamătul și le-am cules rodul. Hribi, lăcrimioare și brândușe, bureți galbeni sau iuți, coacăze, zmeură, măceșe… Dar cel mai drag mi-a […]
E firesc. E natural. Face parte din ciclul vieții. Știi asta, o înțelegi, o pricepi. Dar să vezi cu ochii tăi e-ngrozitor. Te răvășește complet. Te tulbură până la lacrimi. Te dă cu totul peste cap… Trăiești de-o viață alături de EA. Sau EL. Împărțiți tot. Faceți de toate împreună. 50-60 de ani sunteți umăr […]
Aseară m-am uitat la știri. 😵 Relația mea cu televizorul e destul de… rece, ne salutăm din vârful buzelor, ne măsurăm din cap până-n picioare și-apoi ne ignorăm reciproc. Da’ aseară am zis că hai să-i mai dau o șansă și l-am pornit.🤔🙄😫 Acu’ nu spun că divorțăm da’ de separat cu siguranță! N-ai cum să […]
18 aprilie 2018. O zi memorabilă. O zi specială. O zi superbă. Din toate punctele de vedere. Soare, cald (25 de grade!!!), peste tot flori, fluturi, oameni frumoși și suflete deosebite. Azi am încheiat 6 luni de muncă. Cu mine însămi. Sprijinită, ajutată, susținută și îndemnată de cineva. Cineva cu care din prima clipă am […]
Am moștenit iubirea pentru flori de la mama. De când mă știu, curtea noastră din Cuzdrioara, de primăvara până toamna târziu, e plină de flori. Iubeam să mă trezesc dimineața, să deschid larg ferestrele și să simt parfumul liliacului, al lăcrimioarelor și-al zambilelor înflorite în grădinuța din fața casei. Și vai, ce ciudă îmi era […]
Să privești în ochii unei ființe care are sufletul țăndări și oglindesc o durere fără sfârșit, să-i simți inima sângerându-ți în palme și să știi că nu poți s-o ajuți, e cumplit. Să-i simți disperarea, să-i privești neputința și să știi că ești mai neputincios decât ea, e îngrozitor. Să-ți spună tăcând cât de sfâșiat […]
Zilele trecute intrasem în panică. Eram foarte agitată că n-o sa reușesc să fac tot ce mi-am propus, termenele pe care știam că le am se „restrânseseră” cu o lună mai devreme, începusem chiar să-mi planific zilele și orele, tăiam de la orele de somn, de scris, mai adăugam la cele pentru proiecte, etc. O […]
🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋🦋 Anul trecut, când eram în vacanță în România, am vrut să mergem să vedem și noi cascada Vălul Miresei de la Răchițele. Era arșiță, o zi toridă de vară așa că o excursie la munte, la răcoare, suna perfect. Am oprit la un moment dat pe marginea drumului, lângă un lan de porumb […]
Până pe la 37 de ani n-am avut nicio treabă și n-am știut cum e să ții cure de slăbire. Să-ți numeri fiecare îmbucătură și să-ți supraveghezi alimentația. Eram „femeia șnur, fără țâțe, fără cur” și căutam rețete de îngrășare că no, eram complexată că n-am și io forme și rotunjimi femeiești. Eh, „ai grijă […]
Cică zi cu ghinion. Dar ținând cont de faptul că io chiar și locuiesc la numărul 13, n-am nicio treabă nici cu 13, nici cu vineri. 😜 Nu cred în superstiția asta (am io altele mai gogonate, nu mă întorc din drum, nu trec pe sub o scară, schelă etc.). […]
Ioi și vai și vai și ioi! Am nevoie urgentă de-un masaj, de-o relaxare, de-un răsfăț. Ceva care să mă facă să uit –măcar pentru o zi – de responsabilități, examene, teste, proiecte etc. Să pot să las de-o parte –măcar pentru o zi– grijile, preocupările, temerile, neliniștea și frământările. Nu știu cum e la voi […]
Pe 15-16 aprilie (duminică și luni, adică sfârșit-început „grăitor” de săptămână ) e lună nouă. 🌑 E vremea de pus dorințe. De făcut planuri. De setat intenții noi. Dacă ați pierdut startul de la începutul anului, sau n-ați sădit deja semințele pe luna nouă de pe 17-18 martie, nu disperați. Cea din 15-16 aprilie e […]
Am observat că e o modă ca bărbații să scrie despre femei. Să le slăvească sau să le hulească. Să presupună sau să creadă că știu ce gândesc. E… interesant (asta ca să mă exprim frumos!) să citești părerea sexului opus despre tine, ca femeie. Unii spun cât de rapace ești, cât de calculată și […]
În 6 luni am făcut niște pași uriași. Mai știți jocul ăla „țară țară vrem ostași”? Când primeam de la conducătorul jocului pași de furnică, de broască sau de elefant? No cam așa mă simt eu acum, de parcă numai din trei pași m-am trezit departe. Sau mai aproape… de-un vis. Când privesc în urmă […]
Satisfacția lucrului bine făcut, a rezultatelor imediate și concrete este ceva ce ne dorim cu toții. Mie uneia îmi crește inima cât casa când văd că prin ceea ce fac ajut și pe alții. Că a fi așa cum sunt, fără false pretenții, ifose, aere sau „dat mare”, este apreciat. Că accentul meu de ardeleancă […]
Ieri am scris o postare pe care, după ce-am terminat-o de editat, vrând s-o public, am șters-o din greșeală. Și bineînțeles că am uitat instant tot ce-am scris. Nu-i prima oară când pățesc asta, vorba aia, „poale lungi și mintea scurtă”, da’ ieri chiar mi-a părut rău. Veci nu-mi găsesc cheile, rătăcesc portofelu’ – de […]
Câți dintre voi se simt câteodată ca picați de pe Lună? Câți dintre voi nu-și găsesc locul? Câți se simt străini și altfel decât restul? Cred că fiecare avem momente când nu mai știm cine suntem, când ne îndoim de noi, de tot și de toate. Când ne este greu să găsim drumul drept și […]
M-a cuprins un dor cumplit de mare. Aș lăsa totul baltă și-aș pleca. Undeva, pe mal de mare, cu un caiet în mână și-un creion. Și m-aș abandona. Căldurii, soarelui, valurilor… Fără nici un regret. Fără nicio urmă de-ndoială. Fără nicio remușcare. Când am văzut marea prima […]
Aura B. Lupu Compromis. Toți știm acest cuvânt. Facem și acceptăm compromisuri. Cedăm. Renunțăm. Închidem ochii. Trecem peste. Până la un punct înțeleg compromisul. Nu-s sfânta din icoană și nici obloane ca și caii n-am, să privesc doar înainte și s-o țin doar pe-a mea. Înțeleg că fiecare are dreptul la un alt punct de […]
În timpul cursului de săptămâna trecută, am primit o temă în care trebuia să delimităm spațiul personal, un fotoliu, un loc pe canapea, ceva care reprezintă locul preferat, unde ne simțim noi cel mai bine și mai în siguranță. Io cred c-am zâmbit instant, pentru că primul gând a fost: „În brațele lui Adi”. Bine, […]
Veselia, râsul din tot sufletul și optimismul, bucuria și recunoștința, făcutul hazului de necaz, pe mine m-au ajutat de nenumărate ori. M-au salvat. M-au adus înapoi pe linia de plutire. Să fii mucalit, să știi să stârnești zâmbete și să aduci bucurie în sufletul oamenilor, este remarcabil. Este o calitate extraordinară. Și simplă. Primul lucru […]
Este o perioadă încărcată. Io una simt c-am pierdut frâiele. Că totul se învălmășește, se aglomerează, se adună și se condensează. Că am nevoie de-un respiro. De-un time-out. Îmi place să scriu. Să învăț. Să acumulez informații, etc. Să-mi folosesc mintea. S-o pun la treabă și să-i dau de lucru. Dar îmi place și să […]
Este extraordinar. Fantastic. Minunat. Ce de cuvinte la superlativ, așa-i? Dar nu pot descrie altfel ceea ce simt. Să cunoști oameni care-s pe aceeași lungime de undă cu tine, care vorbesc aceeași limbă și care nu au nevoie de explicații nenumărate. Să simți că sunteți conectați. Că aparțineți aceleași lumi. Nu poate fi altfel decât […]
Mai avem două săptămâni până la Paști. Două săptămâni în care putem să ne pregătim, primenim și curățăm. În case, în suflete, în inimi… peste tot unde știm și simțim că avem nevoie. Să fim gata de re-naștere. Să fim demni de ea. Să fim plini de iubire și curați. În gând și suflet. Mai […]
„To be or not to be” no, asta-i întrebarea. A fi pe „feisbuc”… sau nu. Sau a fi da’ a declara și susține sus și tare că vrei să-ți păstrezi intimitatea și viața privată. La prima e simplu. La a doua vă spun drept că simt așa, o mâncărime la degete de care-i musai […]
Dintotdeauna am fost omul surprizelor. Îmi place și să le fac, dar și să le primesc. Să vezi bucuria din ochi, lacrimile ce inevitabil încep să curgă, vocile ce tremură și fericirea ce o radiază, e fain. Da’ fain de tăt! Mă bucur de bucuria lor. Bine, pe bărbatu’ meu nu-l mai prea pot surprinde, […]
Azi am avut o zi plină. De lucruri frumoase, de oameni extraordinari și de sentimente minunate. Am auzit niște povești de viață răscolitoare, care mi-au aprins „beculețele” și am simțit efectiv cum se formează conexiuni neașteptate. Am simțit o poftă și-o nerăbdare cum n-am mai simțit de multă vreme. „Nimic nu se întâmplă ci totul […]
Soare. Dar frig. Pentru că soarele meu azi a decis să-mi arate dantura. 😁 Da’ nu-mi pasă, măcar străluceşte. Pe-o bancă, lângă lac, privesc lebedele. Albe, grațioase, calme… şi simt cum, doar privindu-le, mă liniştesc şi eu. Refexia soarelui în apă mă face să strâng ochii şi aproape că-mi dau lacrimile dar nu pot să n-o privesc. […]
Când îmi place un film – sau o carte – sunt în stare să-l revăd – și s-o recitesc – de nenumărate ori. Chiar adineauri am revăzut (a câta oară nu mă întrebați, că habar n-am, da’ de muuuuulte ori!) filmul cu Demi Moore și Patrick Swayz ,”Ghost”. Și ca de fiecare dată am dat […]
Când ceea ce faci nu te împlinește și ai un serviciu la care mergi doar pentru bani, riscurile de-a intra în burn-out sunt mari. Foarte mari. Sindromul burn-out poate afecta orice persoană care muncește cu pasiune și din greu, dar nu este răsplătită pe măsură. Multă vreme sindromul burn-out nici măcar nu a fost considerat o […]
Una dintre afirmațiile mele zilnice era (și încă este) că am învățat deja foarte multe și cu fiecare zi învăț tot mai mult. Și într-adevăr așa e. Vorba aia, omul cât trăiește învață. Rămân surprinsă câte informații mi se dezvăluie în fiecare zi și am senzația aceea de: „Dăă, cum de-am ratat așa ceva până […]
Ce bine-ar fi să am o inimă de piatră și-un suflet nesimțitor! Să nu-mi pese de nimic și să nu mai pun la suflet tot. Să întorc capu’ și să mă fac că nu văd. Să-mi văd doar de viața mea și restu’… știți expresia! Rețeta ideală a traiului fără griji și fără bătăi de […]
Ieri pot spune c-a fost, cu adevărat, o zi de primăvară. Aerul cald, soarele strălucind pe cer, mirosul proaspăt, pasările întrecându-se în triluri… Atmosfera idilică, liniștitoare, zen… Asta până când au început să-mi zdrăngăne geamurile și să simt bașii în creier și inimă! La noi în sat e carnaval. 🤡 Și ca-n povești, petrecerea ține trei […]
Superstiții. Premoniții. Interpretări de vise. Deochi și telepatie. Nu știu câți dintre voi cred (sau nu) în de-astea da’ io am crescut cu ele. La țară se crede, se șușotește și se cam ține cont de asta. Dacă ți-a ieșit pisica neagră-n drum, apoi du-te acasă și te culcă. Unde-ai vrut „să meri, nu mai […]