N-o să scriu azi o odă României. Nici că e cea mai minunată și extraordinară țară, că-i raiul pe pământ și că acolo curge doar lapte și miere, pentru că știm cu toții că nu-i așa. Nici pe români n-o să-i ridic în slăvi și nici n-o să-i descriu ca pe niște vajnici daci și oameni aleși, pentru că și asta ar fi ca o nucă în perete.

Știți cum văd eu România și pe români? La fel ca pe casa și familia ta. Nu suntem perfecți, nu suntem toți la fel, pe unii, câteodată, îți vine să-i sufoci cu perna-n somn, pe alții să-i dai afară din casă și să schimbi yala. Casa nu-i cea mai cea, ai încă mult și bine de muncit în ea, la o casă, cum se zice? că nu termini niciodată lucrul, că trebuie întreținută, că respiră, trăiește și ea odată cu tine, nu? Îi mai faci o șfeștanie, o cureți, o feștești*, mai bagi niște bani în ea, o văcălești* și o repari. Pe unii membrii ai familiei câteodată îți vine să-i dezmoștenești, să-i scoți din trib, să îi renegi. Dar mai este o vorbă, doar prietenii ți-i alegi, neamurile ți le dă Dumnezeu. Și oricât te-ar scoate din minți familia asta a ta, oricât ai obosi să tot muncești la casa ta, o faci, așa cum poți, așa cum știi. N-o hulești, n-o înjuri, n-o scuipi. Nicio pasăre care-și spurcă cuibul n-are noroc și spor pe lumea asta, e o altă vorbă pe care o știu de la mama mea. La fel e și cu familia ta. Bună, rea, a ta e, și faci parte din ea. Oricât m-ar enerva copiii mei, orice ar face, tot copiii mei rămân și tot la fel o să-i iubesc, indiferent ce s-ar întâmpla. Că i-aș certa și trage de urechi, că le-aș spune părerea mea și-aș încerca să-i ajut cât și cum pot, este normal. Dar să-i înjur, să-i spurc, să-i umilesc? Cu ce i-ar ajuta? Casa la fel, să m-apuc s-o sparg, s-o dărâm, s-o urâțesc? Din contră, e casa mea și trebuie să am grijă de ea.

Eh, cam asta cred eu despre țara mea și despre români. Sunt la fel ca familia și casa ta. Îi iubești oricum. Oricând. Și mereu.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Cu drag și cu iubire,

o româncă.

Aura B. Lupu

1/12/2021

*feștí, feștesc este un maghiarism regional folosit în Transilvania, care înseamnă a vopsi, a zugrăvi.

*văcălí, văcălesc, vb. tranz. – (regionalism) A tencui pereții unei case. (folosit în Transilvania, Banat, Maramureș.). – Din magh. vakol „a tencui”