Gata, am terminat-o cu movul, azi mă simt în dispoziție verde. 💚 Și de ciudă, că Adi nu se simte bine, și pentru că-i culoarea mea preferată; dar mai ales pentru că am nevoie de energia ei, de reînnoire, reîncărcare, repornire. Cu doi betegi în casă, e musai. Adi cam tot tușea de ceva vreme, după ce-a băut un suc rece (credea el), dar no, a zis că-i trece, s-a dus în continuare la serviciu, că doar e mare și tare și-i trece cu ceai, propolis și vitamina C. Baiul e că a-nceput să facă febră și să se simtă tot mai rău. Tusea la fel, i s-a agravat. Apoi ieri i-a fost rău și lui Max, o fi simțit și el boala, o fi fost gelos și-a vrut atenție, nu știu, bine că lui măcar i-a trecut. Dar bărbatu’ încă bolește. Adi se îmbolnăvește foarte rar, dar și când o face, nu se joacă, o face așa, asumat, pe deplin. Ce-i enervant e că îmbolnăvirile astea vin în cele mai nepotrivite momente, în weekend și de sărbători, când să ajungi la medic n-ai cum, decât dacă te duci la spital, la urgențe, sau chemi medicul de gardă. Acum nu putem decât să sperăm că n-o să fie cazul. Și mai sper să-i fie învățătură de minte lui Adi și să stea acasă când e bolnav, nu să meargă la serviciu, că-i trece. Eh, uite că de data asta nu i-a trecut. Bravăm de cele mai multe ori, ne punem mereu pe locul doi, tragem de noi, ne forțăm limitele numai ca să fie bine, să nu se supere colegii, șefu’, vai, dar cum să lipsesc, cum să nu mă duc etc. Și uite că vine momentul când efectiv nu mai poți. Și io am fost la serviciu cu febră, bolnavă de multe ori, și n-a contat defel! Sacrificiul făcut l-am făcut pe pielea și pe sănătatea mea, pe-a nimănui altcuiva. Iar când îți dai seama că-i degeaba, uneori e prea târziu. Adi, cred că-n 15 ani de când lucrează în același loc, dacă a fost în concediu medical de trei ori. Că no, el e mare și tare. Eh, uite, că nu întotdeauna e, boala nu ține seama de weekenduri și sărbători sau de disponibilitatea medicilor, ea vine în momentele cele mai nepotrivite. Să dea Dumnezeu să treacă, iar verdele să mă ajute să mă reîncarc.
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
16/04/2022

Multă sănătate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim frumos! 🍀💚
ApreciazăApreciază
Citind dinspre prezent înspre trecut… îmi cam fac o idee despre ce a fost. Sper să fie bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să dea Dumnezeu!
ApreciazăApreciază