Mov 💜

Am multe obsesii. Sunt un om complet imperfect. Cu tabieturi, sâcâieli, toane și mofturi berechet. Perioade întregi când n-am chef să ies din apele mele, în care zilele-s toate fix la fel. Apoi am perioade haotice, în care fac fix pe dos. Mă las purtată de val, fac o mulțime de lucruri noi, experimentez, învăț. Și perioade de echilibru, în care le combin, îmbin și sunt, cât de cât, o persoană normală. Acum nu știu câți oameni sunt la fel, la câtă perfecțiune văd pe internet, mi-e și rușine s-o spun. Dar no, oricum se vede, se știe, asta e, asta sunt. Acum sunt în perioada obsesiilor. Simt efectiv nevoia de-a purta, vedea, simți o anumită culoare. Habar n-am de ce. Dar rezonez cu o nuanță anume, mă identific parcă cu ea. E perioada mov. Îmi place s-o văd, s-o port, s-o miros. Ca noroc că prietena mea, cea care are grijă de podoaba mea capilară, e mai cu capul pe umeri decât mine, altfel mă vedeați nu blondă, ci mov.💜🤣 Oricum, n-ar fi fost prima dată, am mai fost mov de vreo două ori. Am și-o obsesie culinară, în care-aș mânca zi de zi iaurt grecesc cu pâine caldă. Ioooi! Ce bun e! De obsesia muzicală ce să mai zic, ascult în fiecare zi Hang Massive și nu mă satur, i-aș asculta mereu.
Voi, aveți obsesii? Sau sunteți toți oameni normali? 😁

Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
06/04/2022

15 gânduri despre „Mov 💜

  1. Tot atât de normală ca toată lumea! Sau anormală? Dacă tu zici că ai văzut undeva numai „perfecte”, eu nu-s. Și nici nu vreau să fiu. Cât despre obsesii, ce să zic!? Da, am! Cumpār tone de instrumente de desenat, sketchbooks, dar și încălțăminte. Am trecut de perioada albastră la cea oliv. No, ce zici!?🤫☺️

    Apreciat de 2 persoane

  2. Iaurtul grecesc cu pâine caldă mi-a amintit de o plăcere a adolescentei ce am fost. În drum spre liceu, treceam pe lângă o covrigărie ce vindea și chefir. Ei bine, ghicești cine se delecta uneori cu cele două combinate? Cristina, desigur. 🙂
    Aura, și eu sunt una dintre persoanele perfecte pe rețelele sociale și perfect imperfectă în viața reală. 😘 Fiindcă, pe aici, se văd doar calitățile. Ah, și eu ador movul. Ba, mai mult, am o cunoștință care îl poartă cu mândrie, de ani de zile, atât în vestimentație, cât și în farduri. E recunoscută ca domnișoara mov. 🙂 Te îmbrățișez cu drag! 🤗❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Uau, răspunsul tău a făcut un clic în căpșorul ăsta-l meu, acum mi-am dat seama de unde vine obsesia cu iaurtul! Din timpul școlii, când erau borcănelele alea cu sana și batonul cu mac, la care de multe ori nu ajungeam, ori n-aveam bani destui, ori eram prea slăbănoagă să-mi fac loc printre ceilalți elevi care se-mbulzeau la tejghea, ori se terminau în fața mea. Mulțumesc, Cristina! Cu drag te îmbrățișez și eu!

      Apreciat de 1 persoană

  3. Aceste mici obsesii ne țin pe noi în viață😁 dacă nu fac rău celorlalți și nouă, și dacă știm să le dozăm puțin, atunci din când în când, apelăm la ele pentru a ne mai reseta.
    Mie îmi place ca din când în când să sparg rutina, iar dimineața la prima ora, în loc să merg la serviciu, trec pe la cafeneaua mea preferată și beau un capuccino, apoi mă duc la muncă. Aș face mai des treaba asta, dar pentru acest moft ar trebui să mă trezesc mai repede.

    O zi placul tău îți doresc, Aura !

    Apreciat de 1 persoană

  4. port alb si negru. uneori rosu. fug de orice alta culoare!
    obsesie, nu? 😊
    auzi? tu sigur nu ai fost model, fotomodel, chestii din astea?
    cizmulitele alea perforate sunt o nebunie! am purtat o vara intreaga asa ceva.
    poza aia e de Vogue magazin. sigur ai fost foto model!
    ♥️

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ha ha, semeni cu mine :)) Sa vezi ce haos in viata mea acum, dupa ce am avut grija de mama in varsta multi ani si in sfarsit a scapat de suferinta. Credeam ca nu voi fi afectata, ca doar m-am asteptat sa se duca… da de unde, am fost scoasa bine de pe traiectoria normala. Dar incet incet imi revin, alternand lucratul de acasa cu decoratiunile handmade (te invit pe la mine sa vezi ce am mai lucrat), lucratul in gradina, sport si cumparaturi. Mi-am cumparat o groaza de haine colorate zilele astea. Cand am vazut magazinele pline de nuante aprinse, am luat-o razna, imi vinea sa cumpar tot :)) Culoarea mea preferata e fuchsia, apoi turcoaz si apoi cam toate culorile pe rand, in special cele vii.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.