M-am uitat pe prognoză, dacă ploua în continuare n-aveam nicio tragere de inimă să ies, deși Max mă cam îmboldea și se uita la mine cu ochișorii ăia-i lui de milog, cărora greu pot să le rezist. Ca noroc că după 7 p.m. arăta că ploaia se oprește, m-am urnit cu greu și am plecat. Max, voios mare, io așa, mai târâș-grăpiș. N-am chef mai de nimic zilele astea, de când ropotește ploaia și vântul urlă de nebun. Știți voi, când ți se face lehamite de frig și umezeală și ți-e dor de-un petic, doar de-un petic albastru de cer. Când te uiți pe geam și vrei să stai doar în casă, în halat și papuci și-ți vine să te ascunzi sub plapuma caldă, c-o carte bună-n mână, c-o cană de ciocolată fierbinte pe care să o savurezi, (fără mustrări de conștiință c-o să te îngrași), cu timp destul la dispoziție, fără grabă, fără griji, fără distrageri, fără bătăi de cap.
Dar când ai un câine, e musai să ieși. Și nu-mi pare rău. Cerul s-a colorat spectaculos, mi-a oferit o explozie de culori, iar după ploaie aerul s-a curățat, s-a limpezit, s-a înmiresmat. N-a fost nici cald, nici frig, a fost numai bine. Și extraordinar de frumos.
Cu drag și cu iubire,
Aura
03/10/2021
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu