Când am fost alaltăieri cu autobuzul, am apucat să văd, în treacăt, o magnolie galbenă. Cum n-am mai văzut niciodată o culoare atât de neobișnuită, nu eram convinsă că era chiar o magnolie, era între alte două tufe – copaci, de fapt – și-am zis că mi s-o fi părut. Dar gândul nu-mi dădea pace, știți voi, – dacă-i intră în cap ceva racului, nu-i mai scoți nici cu burghiul. Da’ poți încerca. 😁 https://aurablupu.wordpress.com/2021/03/10/alte-adevaruri-despre-rac/
Iar azi, că tot am ieșit la plimbare, am zis să dăm o tura până acolo, să mă conving. Proprietarul, un bărbat înalt, grizonat, cu ochelari, îmbrăcat elegant, (ca pentru o Paaszondag – duminica de Paște) era pe peluză; i-am cerut frumos voie să fac câteva poze, deși surprins, a zâmbit, a încuviințat din cap, și-a luat ceva din poștă și-a intrat apoi în casă. I-am simțit privirea de după perdeaua imaculată, io, încântată, mai că nu băteam din palme și nu țopăiam. Da, am avut dreptate, era o magnolie galbenă, minunată.
Pentru cei care sărbătoresc Paștele vă urez un Paște fericit și uite, vă pun și câteva poze cu magnolia înflorită în culoarea lui: galben. 💛💛💛 Nu-i așa că e frumoasă? 😁😍
Cu drag și cu iubire,
Aura.
04/04/2021






Extraordinar! Chiar n-am mai văzut magnolii galbene!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici eu, până acum. E deosebită. 💛💛💛
ApreciazăApreciază
E minunată! Galben nu am văzut nici eu. Şi ce bine că te-a lăsat să faci poze, ne putem bucura şi noi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Potecuță! Ce bine-mi pare că v-ați bucurat și voi! 💛💛💛
ApreciazăApreciază
Mvaaai! Este superbă! !ce bine arată lângă cea albă și cea mov!
Mi-ar plăcea să găsesc și eu una și să o plantez lângă cea mov pe care o am! Dar nu am văzut!
Mulțumesc pentru încântarea pe care mi-ai oferit-o!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc și eu pentru că ai trecut pe-aici! 💛💛 Chiar mă bucur să văd că multă lume s-a bucurat de pozele astea!
ApreciazăApreciază