Am întins norii pe sârmele de telegraf, i-am pus la uscat, am scuturat copacii de frunze și praf, am spălat soarele pe dinți și l-am certat, iar el, cuminte, a radiat căldură. Câmpul de rapiță l-am prins într-o sticluță de parfum pe care-am răspândit-o apoi și prin pădure, albastrul cerului l-am oglindit, neclintit, în vitrina apei, porțelanul norilor l-am șlefuit, apoi am bătut spuma lor până au devenit ireal de albi și de sticloși și le-am verificat consistența întorcând lumea cu susul în jos. Nu s-au împrăștiat, au căzut doar câteva scame din ei, pe care le-am adunat cu plasa de fluturi de pe suprafața apei. Și i-am suflat apoi în patru zări. Pe vânt l-am prins în căușul palmei dar s-a strecurat printre degete și dus a fost. A rămas plecat, nici azi nu s-a mai întors. Pescărușii m-au înduplecat să-i iert c-au furat sunetul valurilor, dar i-am pus să promită că n-o să mai fie hoți. Neserioși, și-au călcat promisiunea imediat și-au furat albul norilor. Verdele ierbii l-am periat cu grijă, l-am împrospătat, l-am aranjat fir cu fir, până a fost perfect ondulat, desăvârșit. Mirosul bălții l-am inhalat, l-am inspirat adânc și l-am pus la păstrat pe raftul din cămară. Bruma am presărat-o peste mere și gutui, pe care le-am umplut cu scorțișoară și le-am băgat la cuptor.
Acum se coc încet. La fel cum încet se coc și sentimentele.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
05/11/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu