Aseară am văzut documentarul „The Social Dilemma” de pe Netflix și vă spun drept, m-a pus pe gânduri bine de tot, ba pot spune chiar că m-au înfricoșat realitatea și adevărul prezentate de chiar cei care-au ajutat la crearea rețelelor de socializare și-au lucrat pentru Google, Instagram, Facebook sau Twitter. E șocant să-i auzi declarând că suntem pur și simplu manipulați și făcuți să devenim dependenți de social-media. E un documentar musai de văzut pentru a înțelege toate subterfugiile la care recurg platformele astea de socializare pentru ne prinde strâns în mrejele lor și-a ne ține lipiți cu ochii de ecranele telefoanelor. Io recunosc că mă surprind adesea căutându-mi telefonul, să-mi verific notificările, chiar dacă l-am lăsat jos de nici 5 minute. Și totuși, în ultima vreme, chiar înainte să văd documentarul, mi-am făcut obiceiul ca peste zi să mă deconectez de pe toate platformele pe care le folosesc. Las pornit doar messengerul, iar restul le opresc. Noaptea deconectez internetul cu totul, telefonul îl pun pe silent, iar când băieții sunt acasă, nici nu-l mai iau cu mine în dormitor. Când am (sau sunt io) musafir, nici nu încape în discuție să am telefonul în mână (poate doar în cazul în care facem vreo poză sau primesc un apel important) iar la masă, asta e demult o regulă la noi în casă: fără telefoane!
M-am prins că, dacă peste zi nu mă deconectez de la Facebook, WordPress sau Instagram, tentația să verific notificările e mare și, dacă nu-i rezist, mă trezesc că iar pierd mult timp răspunzând la ele sau lăicuindu-le. Și uite-așa timpul petrecut pe net e tot mai mult… Și asta în folosul cui? În folosul lor, evident. „Useri” e termenul folosit în doar două contexte: al celor care fac uz de stupefiante și-al celor care folosesc social-media. Da, dependenți, asta am devenit cu toții, ne amăgim că nuu, noi nu suntem dar uite, chiar tu, care citești rândurile astea, asta ești, un user al internetului, un dependent. Iar eu sunt exact la fel. E dureros, șocant, bulversant de-a dreptul să constați că ești manipulat, controlat, că ești o marionetă a giganților tehnologici care știu tot, absolut tot despre tine, au profilul tău complet, știu mâncarea ta preferată, locurile unde-ți place să mergi, ce-ți place să faci, pe cine iubești, pe cine detești etc. Iar asta n-ar fi atât de grav dacă nu ar profita de datele astea și nu le-ar folosi împotriva ta, că de fapt asta-i buba, ăsta-i baiul cel mai mare, prin informațiile pe care le culeg și strâng despre tine, ajung să-ți anticipeze mișcările, prevăd acțiunile tale și astfel îți servesc pe tavă exact ce te atrage și mai mult în rețeaua lor. O pânză de păianjen extrem de rafinată și complexă, despre care nici ei nu știu pe deplin cum funcționează sau unde poate duce, într-un final. Utopie și distopie, în același timp.
În orice caz, io acum știu un lucru foarte clar: că nu-mi place deloc să fiu o muscă prinsă-n pânza de păianjen, care așteaptă doar să fie devorată.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
28 septembrie 2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu