Vă dați seama că de-acum o să vă căpiez cu noul membru al familiei, nu? Fugiți fraților, scapă cine poate, plecați, cât mai puteți, că de-acum încolo, așa cum Edi apărea în mai toate postările mele, la fel o să apară de-acum și Max.
Să-ncep cu-nceputul. Am zis că-n veci, da-n veci nu-mi mai iau câine. Am mai zis io asta și de măritat… Dar pentru că sunt neserioasă, inconsecventă, slabă, instabilă și ușor de influențat, m-am și re-măritat și mi-am luat și-un alt câine. Iar în momentul în care-am hotărât asta, mi-am impus și să nu-l consider înlocuitorul lui Edi. E Max, alt câine, nu vreau să-l compar, să-l asemăn, să-l împovărez cu amintirea predecesorului lui.
Am început, fără să știm unul de altul, și eu, și Adi, să căutăm pudeli prin apropiere, să vedem dacă sunt pui disponibili, ce culoare, ce mărime etc. Și-am constatat că-i o rasă nu prea des întâlnită, deloc populară, iar locuri unde creșteau astfel de cățeluși erau puține și cele mai multe aveau doar pui de talie mică sau „toy pudel”. Mă rog, ce-am găsit noi, pe net. Când mi-a trimis Adi link-urile, mi-am dat seama că ne dădea amândurora târcoale același gând. Am sunat, am trimis e-mailuri, dar doar informativ, nu cu intenția clară să ne luăm acum un cățel. Dacă era să-mi mai iau vreodată, eu voiam caniche mare, de data asta, negru și musai băiat. Însă săptămâna trecută Adi a găsit un anunț, iar cel care apărea în poză, era un puiuț negru. Și băiat! Am sunat, dar am fost dezamăgită când nenea mi-a spus că nu-s mari, erau de talie mijlocie dar, după ce-am vorbit cu Adi, am zis hai să mergem totuși, măcar să-i vedem.
Erau vreo zece, cred, dar io nu l-am văzut decât pe dumnealui (acum îmi roade laptopul și-ncearcă să-și bage botul în cana de cafea), când a ieșit din cușcă a venit direct la mine și mi-a întins lăbuța. De două ori! L-am luat în brațe și-a început să mă lingă pe față. Cum să-i reziști? Cum???
No, asta e, am zis gata, ăsta-i al meu, nu-l mai las. Asta e, chiar dacă-i de talie mijlocie, nu mai contează. Culmea a fost că după ce m-am hotărât, nenea nu mi l-a mai dat, că n-avea împlinite opt săptămâni! No, stai o săptămână și așteaptă! În aceeași noapte am primit și confirmarea că fac ce trebuie: l-am visat pe Edi, era tare vesel și fericit, dădea din codiță și mă privea cu ochii ăia-i lui, atât de expresivi, eu îl chemam la mine, cu inima grea de dor și nu înțelegeam de ce nu vine, Edi însă împingea ceva cu botul, un ghemotoc și parcă-mi spunea: ia-l pe ăsta, mami, ăsta-i de acum al tău. Când m-am uitat mai bine, ghemotocul era Max.
L-am luat. L-am adus acasă, azi noapte am dormit pe sponci, ochii mi-s cât cepele, caca, pișu-n casă, vă dați seama, încă e atât de mic! Ronțăie tot ce prinde, mă urmează peste tot, se cere în brațe, locul unde-a adormit aseară a fost exact pe locul și perna lui Edi, a dormit dus, n-a încercat să se ascundă, să-și facă bârlog. În cușcă a stat cât a stat dar tot lângă mine a ajuns, în pat. Acum doarme pe brațul meu, încerc să tastez cu o mână, să nu-l deranjez.
Mda, asta este, am intrat în horă, musai să jucăm! Dar cât e de fain!
Cu drag și cu iubire,
Aura.
20 septembrie 2020
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul