Obsesii

Știți că io am, din când în când, obsesii. Culinare, muzicale, comportamentale etc. Adică-s o ciudată, tare. Zilele astea am ascultat muult de tot două melodii. Cea de mai jos încă-mi face pielea de găină, îmi aduce lacrimi în ochi și-un nod în gât. Și-un dor ce-mi arde sufletul.

Au scos o melodie faină tare, bravo lor!

Cealaltă melodie e asta:

la care-mi plac versurile tare de tot.

Obsesia culinară e camembert, știți voi, brânză din aia puturoasă, mucegăită, topita-n ler (adică-n cuptor) și pe care n-aș fi mâncat-o înainte nici să mă tai bucățele; acum o devorez, cu struguri albi și chifle cu mălai; făcute tot în ler, care arată cam așa:

Cum să le reziști? N-ai cum!

Apoi am descoperit un „vis cu lămâie”, de care la fel, nu ne mai săturăm toți din casă; acum îl fac, imediat dispare! E un fel de tiramisu cu lime și lămâie, un deliciu de vară! Rețeta e simplă, am luat-o de aici: https://savoriurbane.com/prajitura-cu-piscoturi-vis-cu-lamaie/

iar rezultatul e cam așa:

Iar ultima obsesie a fost să mă fac iar blondă. Așa că ieri am lăsat frica de-o parte, am luat autobuzul și m-am dus la coafor; am dat peste o româncă minunată, ce-și face meseria cu drag și cu pasiune (mulțumesc, Nicole!) și care, pe lângă un motan năzdrăvan, în loc de foarfecă io zic că are o baghetă fermecată, face minuni pur și simplu cu un păr deteriorat și vai de mama lui! Rânjetul meu de satisfacție în prima poză nu se vede, eram în stația de autobuz, unde masca e obligatorie, dar în următoarea mă vedeți acasă, fără mască dar încă rânjind de bucurie, că-s iar. Blondă.

Voi ce obsesii aveți?

Cu drag și cu iubire,

Aura.

20 august 2020

14 răspunsuri la „Obsesii”

  1. „Muzichiile” faine rău, cu blondul sunt din poveste, prăjitura numa’ bună, iar motanul mai mult decât adorabil. La soiul ăla de brânză îi zic însă pas – nasul meu nu se împacă deloc cu mirosul. Zi frumoasă îţi doresc!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 🙂 Mirosul ca mirosul, da’ gustu’… Mmm! Mulțumesc frumos! La fel îți doresc!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Numai la chiflele alea mă gândesc acu. 🙄
    Tare bine-ţi stă, Aura! Ti pup!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😁😁😁 Mulțumesc, Potecuță! Îs tare bune! Prea bune! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  3. Mmm, ce bine arata mancarea! Imi faci pofta! Mie imi place branza cu mucegai albastru, dar turtele alea arata demential. Esti o blonda faina, ce frumos e si motanul – ajutor de magiciana.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Ana! Daa, clar are și el energia lui acolo! 🥰🥰🥰

      Apreciat de 1 persoană

  4. Obsesii care mai de care, nu știi ce s-alegi… dar blănoasa… ❤❤❤❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. ❤️ Fain, șe-i? M-o topit și pe mine!

      Apreciat de 1 persoană

  5. Prima melodie îmi place și mie la nebunie! E un fel de pansament tocmai bun de pus pe suflet! Îți stă fain cu noua coafură/ culoare!😊🤗

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc, Licurici!🥰🥰🥰

      Apreciat de 1 persoană

  6. Tare fain îți stă părul, iar muzica se prelinge ca niște șuvițe care-ți dau o înfățișare de moroșancă de-a noastră. Iar dacă adaugi și delicatesele enumerate mai sus, eu zic că ești o ispită pentru toate inimile și stomacurile. 😉

    Apreciat de 1 persoană

    1. 😘💖 Mulțumesc frumos, Petru!

      Apreciat de 1 persoană

  7. Cam asa sunt si eu. Am din cand in cand obsesii iar primele trei ale tale le regasesc si la mine. Sa iti fie de bine in toate!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 🤗 Mulțumesc frumos! ❤️

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns către Elena Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.