Ana

Am citit-o în două zile, nu m-am putut despărți de ea, numa’ când o fost musai, ca de voie bună. Cu siguranță o s-o recitesc, de multe ori. Sunt cărți ce ți se lipesc de suflet și simți că fac parte din el. Am recunoscut vorbele, straiele, portu’, graiul, expresiile le-am auzit, le-am folosit, le-am scris și eu, de când mă știu. Sava e Cuzdrioara mea, Ana-i Măriuța, buna mea, cu ochii ca două stele. (Re)cunosc personajele toate, le-am întâlnit pe uliță, privirile, grijaniile, no-urile îmi răsună-n urechi, pomițele dulci și bune mi-au mânjit gura, biserica albă, fără cruce, o văd aievea, în aia românească duduie vitraliile de Paști, când din atâtea piepturi se înalță Învierea lui Cristos; gredinuța din fața casei îmi umple odaia cu parfumul de mălin și lăcrimioare, casa de dinainte încă mă așteaptă, mirosind a nintă și-a gutui, a busuioc și-a mușețel pus la uscat. Credențu’ magic, pictat de buna, cu flori albastre, ca ochii ei, ascunde mentosane și eugenii și blidele de porțelan. Poveștile cu bozgorii, cu nemții și cu rușii, tăte le-am auzit povestite de moși și babe, de lelea Flore și de badea Niculae. Colbul, ploile, sărăcia, amaru’ și năcazu’ tăte le știu, trăite din moși-strămoși.

“Ana” nu-i doar o carte, e istorie, e-n ADN-ul Ardealului. N-o citești, o simți, o (re)trăiești. Îți curge prin vene toată durerea, toate încercările, tăt năcazu’ și amaru’. Doamne, și cât ai vrea să poți intra în paginile ei, să le spui, să-i oprești, să-i ajuți! Dar nu poți.

Poți doar să o citești, s-o recitești, să feliciți din suflet autoarea, Em Sava, și s-o recomanzi. Cu mare drag.

Aura B. Lupu

20/08/2020

8 gânduri despre „Ana

    1. 🧡🧡🧡 Ce tare mă bucur! Mulțumesc, mmm, ce bunătăți și se dor mi-e prunele alea grase, de la noi, din care făceam o zi și-o noapte silvoiț! Împrumutam căldarea unu’ de la altu’, tătă strada mirosea, iar noi, copiii, luam câte-o frunză de varză și pe aia ne puneau câte-o lingură, fierbinte, direct din căldare. Doamne, ce gust! Îți mulțumesc că mi l-ai reamintit! 🙏

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.