Marți seara feciorul meu cel mare a apărut pe neașteptate acasă, de la serviciu, era în tura de după-masă și-ar fi trebuit să vină abia după zece, dar l-au trimis acasă, direct, pe la șase, după ce s-a aflat că un coleg de-al lui a fost testat pozitiv.
Nici numele nu vreau să îl mai pomenesc virusului ăsta nenorocit, nici măcar în forma de alint pe care mulți o folosesc, nici glume sau exagerări nu mă interesează să fac, nici dezbatere pro sau contra, mi s-a acrit de el și de toată tărășenia asta iscată, că e – că nu-i real, că-i bai – ba nu-i, că doar se exagerează, că-i oculta mondială în spatele lui, bla, bla, bla. Uite că realitatea vine și te lovește-n moalele capului și te face ea să-l pomenești.
Pe Sergiu l-au expediat acasă, cu sarcina precisă să-și facă și el testul. Și l-a făcut, după ce a vorbit cu medicul de familie, care a sunat la nu știu care centru, să-i facă programare etc. E o procedură care trebuie urmată și credeți-mă, preferam să nu o știu! Adineauri am aflat că-i negativ. Să vă mai spun cât de ușurați am fost? Chiar dacă ne tot spuneam că Sergiu n-avea cum să fie altfel decât negativ, nu avea niciun simptom, că a fost în concediu zece zile și abia de luni s-a întors la muncă, vă dați seama că nu poți să nu fi îngrijorat.
Nu vă doresc să treceți prin așa ceva, am mai scris io că nu pentru mine îmi este teamă ci mai ales pentru cei dragi. Nu încerc să conving sau să combat pe nimeni, e irelevant. Știți însă ce e relevant? Să stai o zi și-o noapte așteptând un răspuns. Cât de tare și de puternic ai fi, când e vorba de copilul tău, cedezi. Mi-am umplut timpul curățând cu sârg și făcând lună și bec în curte, spălând geamuri și pereți, frecând pe jos, scriind pagini întregi despre Emily Bronte (cred că e singurul meu articol cu atâtea cuvinte) certându-mă cu Adi, făcând orice altceva, doar să-mi abat gândurile.
Mulțumesc lui Dumnezeu că-i bine!
Dar nu pot să nu mă gândesc la cei ce nu-s…
Cu drag și cu iubire,
Aura.
30/07/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu