Mare ți-e mila, răbdarea și-ndurarea! Te uiți la noi, ne lași să te spurcăm, să te suduim, să te negăm. Ne privești îngăduitor cum ne întrecem, care mai de care, în răutăți, în nepăsare, ură, invidie, egoism. “Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!”, ne-ai zis, dar am uitat sau nu mai vrem să știm. “Iertați, precum vă iert și eu pe voi!” ne spui în fiecare zi, dar nu mai vrem să auzim. Și Doamne, ce lume frumoasă ne-ai făcut! Câte binecuvântări ne-ai dat! Ingrați, obraznici, răzgâiați, luăm cu două mâini, dar nu mai vrem să dăm nimic în schimb, crezând că totul ni se cuvine, că merităm. Iartă-ne, Doamne, că nu mai știm ce facem! Iartă-ne și ne izbăvește de păcat! Te rog, dă-ne Doamne, înapoi ce ne-ai luat. Și-ți mulțumim pentru ce – totuși – ne-ai lăsat.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
27/07/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu