Eminescu

Pe data de 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineața, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din București, poetul Mihai Eminescu.
Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute înainte de a trece în neființă, a vrut doar un pahar cu lapte și sprijin moral. I-a șoptit medicului de gardă care-i băga prin vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat și la scurt timp a murit.
Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare incomensurabilă.
Într-unul din buzunare se afla un mic carnețel. Pe acesta erau scrise poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră înainte de moarte.

„Stelele-n cer”

„Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn:
Niște cetăți
Veghind întinsele
Şi necuprinsele
Singurătăți.
Orice noroc
Şi’ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”