Când eram fătucă îi auzeam pe-ai mei plângându-se că n-au prea dormit azi-noapte și mă-ntrebam cum vine asta, cum adică să nu poți să dormi? Mie pe-atunci nu-mi ajungea somnul și-aș fi tooot dormit. Când venea mama la geam și mă striga că-i gata mămăliga, numa’ de mămăligă nu-mi ardea. Io aș mai fi dormit! Eh, uite cum am ajuns acum să mă vaiet și eu la fel, adorm greu și mă trezesc repede. Aud orice mișcare-n casă (știți voi, termitele mele care-n creierii nopții umblă pe la frigider și tropăie pe scări!). Pe stradă, pe sub geam aud pași, voci, portiere trântite, râsete… Azi-dimineață pe la 6 mi-a dat vecinu’ deșteptarea, cum face aproape-n fiecare sâmbătă dealtfel, are-o camionetă pe care tare-i place să și-o ambaleze fix sub geamul meu. Mi-am tras plapuma pe cap dar nici de zgomot, nici de gândul cafelei n-am mai reușit s-adorm. Am ieșit în balcon, l-am salutat frumos (oare unde-ai mai putea băga tu camioneta asta?🤪) și-am coborât, n-avea rost să mai stau în pat.
E weekend, e soare, e ceva mai cald. Mirosul cafelei îmi gâdilă nările plăcut, aștept să se umple cana, apoi o sorb încet, o savurez. Tratamentul meu pentru nesomn, să pot cât de cât să funcționez. Ai mei făceau cafeaua la ibric și, chiar dacă mirosul mă ademenea într-atât încât să-mi bag botu’ prin ce mai rămânea prin cești, gustul ei nu-mi plăcea defel. Nici asta nu înțelegeam pe-atunci, cum să-ți placă licoarea aia neagră, amară, plină de zaț? Eh, acum îs dependentă de ea… Până și gelul meu preferat de duș e cu aromă de cafea.
Zilele se scurg una după alta lin, copiate parcă la indigo. Aceleași preocupări, aceleași nimicuri, același ritm. Banal. M-am cam saturat de toate, de făcut mâncare, de scris și citit, de văzut seriale, de făcut unghiile și părul, de făcut curat. Spălat, întins haine, strâns, așezat. Același ritm. Nimic neobișnuit. Suntem ființe sociale; dacă mai stăm mult în cușcă, o să înnebunim. Io una, cel puțin. Ni se tot repetă că-i pentru binele nostru. Dar oare e și adevarat?
E sâmbătă. În mod normal aș fi mers pe la piață, la cumpărături, ne-am fi întâlnit cu prietenii pe o terasă, am fi alergat… Poate am fi mers la mare. Din toate astea ce a mai rămas? Doar alergatul.
E weekend, e soare, e ceva mai cald. Mi-am băut cafeaua, prima cană, mă duc imediat să mi-o fac și pe a doua, încă-s buigată* de cap. Nesomnul ăsta mă face morocănoasă, fără chef.
Voi ce faceți în weekend?
Cu drag și cu iubire,
16/05/2020
*buigată – amețită
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu