După ce-am făcut topăluca de rînze (no, amu să vă văd, care știți ce-i aia? 🤪) am băgat de samă că nu mai suflă vântu’ și nici nu mai plouă. Așa că mi-am încălecat bidiviu și-am întins-o-n varză, la umblat hebereu, că aici nu se știe cât mai ține vremea bună (relativ). Ca noroc că mi-am luat haina mai groasă, cu tot cu soare a fost cam frig.
Pe lângă apă sunt întotdeauna musculițe, n-am trecut bine de prima cotitură, că eram deja sătulă de câte-am înghițit. Bine că măcar nu mi-am uitat ochelarii, altfel era musai să mă-ntorc din drum, de-mi mai intrau și-n ochi.
Fazanu’ mi-a sărit în drum, iepurii încep să se ascundă tot mai rar, se lasă doar în iarba înaltă, iar după ce trec de poieniță, încep să pască și să se joace iar. Rândunicile săgeată cerul, rațele plutesc, pădurea-și schimbă des nuanța, depinde cum cad razele soarelui pe ea.
M-am întors acasă fericită, roșie ca focul în obraji. Și sătulă, doar halisem destule musculițe, nu? 😂
Cu drag și cu iubire,
Aura.
12/05/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu