Delete…

Azi a fost prima dată când am scris un text și-apoi l-am șters, voit. N-am făcut-o niciodată, ce scriu sunt bucăți rupte din mine, înșirate, răsfirate, prin care mă arăt, mă expun și chiar dacă aleg să nu le public, le păstrez. Când azi le-am șters am simțit că mă neg, mă pierd. Că o parte din mine, moare. Tot așa cum simt că am mai pierdut ceva, pe parcursul celor doi ani de scris. Cu corpul descompus, cu oasele albite, cu viermii colcăind în găvanele rămase, m-am risipit prea mult, prea departe. Prea des. Plouă. E frig. S-a înnoptat. Bucățile din mine azvârlite, risipite, s-au întors, m-am reîntregit. M-am refăcut. Sunt o răsfățată, o pisică ce are nouă vieți. O pasăre Phoenix. De fiecare dată când mor, renasc.

Pasărea Phoenix

Și eu, și cuvintele mele.

Chiar dacă le dau „delete”…

Cu drag și cu iubire,

Aura.

29/04/2020

6 răspunsuri la „Delete…”

  1. Fii convinsă că nu te poți șterge din inimile noastre, unde te păstrăm tot cu drag și frumoase aprecieri!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Cred că pe undeva există un fel de rai al cuvintelor. Se întâlnesc toate acolo şi se recompun şi astfel, ne recompunem.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa cred și eu, Potecuță. 🙂 Te pup și te îmbrățișez!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.