Orice ni s-ar spune și-orice ni s-ar explica, până nu dăm noi cu capu’, nu ne învățăm minte. Până nu trăim noi, pe propria piele, nu putem înțelege pe deplin.
Acum nu zic că-mi frec mâinile de satisfacție și bucurie că mulți trăiesc și experimentează înstrăinarea, izolarea și restricționarea, dorul de cei dragi, frustrarea că nu pot să-i strângă-n brațe nici măcar de sărbători, da’ un drăcușor din ăla mic-mic îmi șoptește în urechea stânga: „Acum poate c-or să înțeleagă ce-ai vrut tu să zici.”
https://aurablupu.com/2018/12/18/2212/
Pentru că cei plecați din țară cam știu pe pielea lor deja ce-nseamnă toate astea. Ei, de când au pășit pe pământ străin, au fost deja izolați, înstrăinați, frustrați, restricționați. N-au știut ce-i aia sărbătoare, au suferit de dor neîncetat, și-au văzut copiii și părintii (dacă au avut noroc!) doar printr-un ecran. N-au avut parte de bucuria de-a merge-acasă, la mama și la tata, duminica, la masă sau n-au putut să ia lumina de la biserică în noaptea de Înviere, pentru că munceau.
Am citit că cei plecați la cules sparanghel prin Germania sunt exploatați fără milă, că-i sclavagism și bătaie de joc. Nu zâmbesc, pentru că nu-mi vine și nu pot, dar musai să întreb: SERIOS??? Acum doar v-ați dat seama de asta? Dar până acum ce v-ați închipuit? Că cei plecați pe alte meleaguri culeg banii din pom? Nu pot să nu-mi amintesc de cei care-mi spuneau că dacă mi-e atât de greu aici, de ce nu mă întorc în România, ca și acolo se pot câștiga bani buni. De ce-au plecat (și încă pleacă) acum mii de români? De buiecie, de prea mult bine își riscă viețile?
E păcat și trist că nu vrem să înțelegem și să ne punem în pielea celuilalt până n-o pățim chiar noi. Abia atunci începem să vedem și prin ochii celor care deja au trecut prin asta. Abia atunci avem compasiune și înțelegere. Uneori însă, vin prea târziu…
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
21/04/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu