Oare-i chiar un dezastru atît de mare dacă anul ăsta școlar va fi pierdut? Nu mă pricep io tare bine dar văd la Vlad că nu-i defel stresat. Ok, (poate) că se amînă totul cu un an. Nu mai merg la școală zi de zi, nu mai învață mate și istorie, dar trăiesc istoria, acum. Nu mai merg la atîtea lecții „after school”, de dans, înot, de limbi străine, dar pot să învețe să danseze cu tata, pe care pînă acum nu-l vedeau decît seara, după ce se întorcea de la serviciu, obosit. Pot învăța să coase un nasture, să ajute în casă, să frămînte și să coacă o pîine, să planteze o floare în grădină, să fie folositori, utili. Să fie o familie unită, răbdătoare, să profite de timpul pe care-l petrec acasă, împreună.
Poate că nu învață atîta geografie, dar învață să păstreze legătura cu cei din familie, plecați departe, peste mări și țări; au timp destul acum să povestească cu mătușa ce stă în Belgia, nu în capitala ei, ci la vreo 48 de km de Brussel. O întreabă câteva cuvinte în flamandă și uite c-au mai învățat ceva.
Și învățînd în fiecare zi câte ceva, altceva decît ar fi învățat la școală, io zic că totuși nu-i un an pierdut.
Cu drag și cu iubire,
Aura.
14/04/2020
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Issabela Anulează răspunsul