În ultimii ani n-am mai prea fost la cumpărături. Dacă înainte de-abia așteptam să bat magazinele, spre exasperarea lui Adi, care nu putea înțelege cum puteam să probez trei rochii, două fuste, zece bluze iar la final să cumpăr o poșetă și-o pereche de pantofi,😳🤪 toată pofta asta mi-a cam dispărut. Brusc și dintr-o dată mi s-a acrit, nu am mai avut răbdare iar forfota, lumea multă, agitația, timpul pierdut prin cabinele de probă nu mă mai pasionau. Făceam cumpărăturile pe net și rar de tot, când era musai să probez ceva, mergeam la magazin.
Dragile mele, nu știu cum sunteți voi acum, dar io de-abia aștept să iau toate magazinele la rând, am o poftă și un apetit de speriat să fac baie de mulțime, să mă înghesui, să mă împing, să aud râsete stridente, ca unghia pe tablă, urletele plozilor care se rostogolesc pe jos, mame agitate, bărbați blazați, nervoși, vânzătoare plictisite care să mă repeadă, să stau în stația de autobuz și să treacă două autobuze pe lângă mine, în care din cauza aglomerației să nu pot să mă urc și să rămân în ploaie, cu sacoșele în mână, uitându-mă după ele luuung, să mă calce pe picioare câte-o babă repezită, să văd un țânc cum se zgâiește la mine în timp ce se scobește-n nas…
Nu știu vouă cum vi se par toate astea, dar io de-abia aștept!
V-am țucat!
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
04/04/2020
Shopping
7 răspunsuri la „Shopping”
-
Mie îmi place liniștea. O ador! O simt ca pe apa mării când te ia în brațele ei umede și te leagănă-n fiori. De-ar fi numai asta. De-ar fi numai plictisul de care atâta se face caz…
Acum este ceva prevestitor, ca acel nor de dinaintea furtunii. Îl și admiri puțin cum îl vezi așa de grozav, înnegrind tot cerul. Eventual îți poate trece prin minte o emoție și o spaimă: „Doamne, ce prăpăd o face furtuna asta acum, prin unele locuri!”… Și deodată ea vine deasupra casei tale. Și nu mai ai vreme de gânduri pe lângă, ci ești una cu panica. Ți se întâmplă ție!
Eu n-am vrut, dar mi s-a întâmplat. M-am lipit empatic de suferința acelor oameni și sunt virusat de griji, ca și cum mie mi se întâmplă deja totul și asta chiar acum.
Nu mai pot scrie și mă pregătesc să-mi suspend pagina de blog. Chiar acum scriu un articol de rămas bun, pentru că… Of! Ce greu îmi e să adun la un loc cuvintele astea. M-aș lăsa tăcerii. Și liniștei !…ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
Condei, tare tristă-i vestea asta, eu sper să te răzgândești. Este o perioadă grea, dar va trece! Liniștea îmi place și mie, tu știi, dar acum mi s-a făcut dor de oameni. Nu mă lăsa acum să mi se facă dor și de tine! 😓
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
-
-
L-am scris până la urmă, dar nu l-am postat și nici n-o s-o mai fac. Știi că și eu eram dintre cei care nu concepeau să părăsească baricadele. Sunt „tânăr” pe blog, dar de când am intrat în straturi, m-am simțit înconjurat de oameni asemenea mie și m-am regăsit acasă aici, ostoindu-mi dorurile mele de care îmi erau pline bagajele. Și la scurtă vreme, parcă eram blogger de când lumea… În fond, ce îți e și cu lumea asta! De-a lungul istoriei, au dispărut popoare și s-au înființat altele noi și puternice. Pierderea, în mod sigur ar fi fost numai de partea mea dacă aș fi închis. Nu se cunoaște absența unei flori dintr-o grădină, doar floarea ar picura niște lacrimi. Însă trebuia să-mi justific cumva absența care trenează de câtva timp și va urma încă o vreme… Să nu vă supărați, mai ales voi care îmi sunteți mai dragi, tu, Aura! Să nu vă supărați, că nici nu voi mai citi de acum înainte… Și asta nu pentru că îmi doresc, dar din motive independente de mine. Între ce vreau eu și ce se întâmplă, este mereu un mare canion despărțitor. Mi-am dorit să mă întorc acasă!… Nu așa, însă! Nu! Nu astfel! Dacă se amână zborul de luni, așa cum se aude și nu mai pot pleca, va fi ca înainte, cu un timp ajutător, dar voi avea aripile frânte de necaz. Tocmai acum? Întoarcerea mea era hotărâtă cu multă vreme înainte de orice zvon de pandemie, de virus și coronavirus. Iată cum mă aliniasem eu fără să am niciun amestec, neînțelegătorilor care dau cu capul în broasca ușii „să vină acasă de Paști”… Țiganilor, care nu-și mai află rostul pe străzile Europei… De-aia sufăr! Și de reușesc să ajung, oricum nu voi putea merge lângă tatăl meu, alături de care vreau să fiu în zilele acestea. Da! Vreau și nu vreau!… Sunt outsider… Sunt „suspect” de suspectare și pot face mai mult rău. Chiar și cu închipuirea, de ce nu! Și mă rog la Dumnezeu să-l țină în zile. Am venit parcă la secvența aceea din foiletonul meu, din Lupa, când rugându-l să mă aștepte, el mi-a zis: „Cât?” Mă rod și mă ard pe dinăuntru unele rânduri pe care le-am scris, că n-am așternut ca tine dindărăt, o istorisire care prin depănarea ei să mă vindece de trecut, să-i extrag înțelesurile și să zbor eliberat spre viitor. Eu am pus câte puțin din de toate, fantazând, ghiveci de alaltăieri, vreodată și poimâine la un loc. Iar clipa de azi, așa scurtă cum e ea, întotdeauna a făcut legea asupra mea. Am fost întrebat de unii când m-am apucat de scris… Păi acele caiete din adolescență nu se pun, că au toți, bănuiesc. Așadar abia acum, de când mi-am deschis blogul. De ce atât de târziu? Pentru că am trăit intens ziua unui azi prelung. Și iată că nu e târziu, ci încă devreme că azi tot nu s-a terminat… Doar eu sunt târziu și întârziat. Nu vreau să mă despart Aura, nu sunt în stare să o fac și m-ar durea tare mult și pe mine o absență definitivă. Mă gândesc doar la un popas… Așa va părea din afară, dar tu să știi că mă lupt din nou… Cu clipa prezentului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
Of, Condei, îmi pare rău. 😦 Nici nu știu ce să îți doresc, să ajungi sau nu. Doamne, facă-se voia ta! cred că e singura rugăciune potrivită, acum. 🙏💙 Ai grijă de tine!
ApreciazăApreciază
-
Eu sper doar să ne ţină. Să ne bucurăm de ele mai mult timp, nu să ajungem iar să le blamăm a doua zi.
Mie nu mi-a plăcut niciodată-n marile magazine, dar mi-e dor de străzile pline, de parcurile pline, de trotuarele pline…ApreciazăApreciat de 1 persoană
-
Aici ai pus punctul pe „i”, Potecuță! Așa este, imediat după ce avem iar acces la toate, să nu ne apuce lamentările, că tare ne mai place să ne văităm! Ba că-i prea cald, ba că-i prea aglomerat, ba că-i luni, ba că-i prea liniște. 😉 Io tot sper să învățăm odată să ne bucurăm și s ă apreciem mai mult tot ce avem și tot ce trăim. Și, – mai ales! – să fim mai buni!
Te pup și te îmbrățișez! ❤ ❤ ❤ApreciazăApreciază
-
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Aura B. Lupu Anulează răspunsul