În ultimele săptămâni (ce deja mi se par o eternitate!) răpăitul ploii pe acoperiș mi-a încercat fiecare nerv, vuietul vântului m-a scos din minți (chiar și noaptea, cu perna pe cap tot m-a bântuit, alături de rafalele de ploaie ce șiroiau pe geam), frigul umed mi-a cam pătruns în suflet și în oase și mi-a provocat dureri uitate, de care credeam – și speram – că am scăpat; plus dorința de-a da bir cu fugiții, de-a pleca undeva, departe, într-o țară caldă, unde temperatura-i constantă și ploaia o raritate. Bălți, umezeală, nori, furtuni, vânt, vuiet, vaiet, e laitmotivul de câteva săptămâni. Pământul mustește de apa ce nu mai are unde să se scurgă, atât e de plin. Și peste toate, a mai și nins, s-a făcut și mai frig.
Mă știți veselă și optimistă dar acum sunt deprimată, cu moralul la pământ. Am impresia că nimic nu merge, nimic nu pot face, bat pasul pe loc și nu-mi iese nimic. Că am un blocaj…
Când am început să scriu în noiembrie 2017, am avut un mare elan, un drag mare de scris. O făceam cu inima deschisă, din suflet, fără rețineri și mai ales fără frici. Acum cântăresc vorbele, măsor cuvintele, scriu și rescriu, șterg, chibzuiesc. N-am experiență multă, n-am ani mulți în spate și vechime în scris. Găsesc acum bloguri, site-uri de-o grămadă de ani, oameni cu experiență, jurnaliști, scriitori consacrați. Și mă minunez ca un copil ce-a găsit o lume magică, minunată, de care habar nu avea că-i doar la o azvârlitură de băț.
Până în 2018 am fost complet ruptă de ea, am plecat din România în 2002 și, spre rușinea mea, recunosc că nu am mai citit autori români decât pe cei pe care-i aveam deja în biblioteca pe care-am adus-o-n fiecare an, cu mine, carte cu carte (cei plecați din țară știu cât este de greu). Iar despre bloguri, site-uri, pagini, n-aveam io mare habar. Începând însă să scriu, încet-încet am redeschis o ușă uitată și pierdută, de care vrei, nu vrei, te cam rupi în tumultul vieții de expat.
Acum, fiecare vizită în țară e un motiv să cumpăr și să comand cărți. Chiar acum, nu demult, la ultima „escapadă”, fix asta am făcut: mi-am burdușit valizele cu cărți cumpărate din aeroport. Am stat cu inima cât un purice la îmbarcare, să nu depășesc greutatea admisă, că rămâneam fără haine și papuci. 😉
Mă bucură foarte tare să văd și să găsesc atâția autori români contemporani care scriu atât de bine. Și tocmai de asta, am acum un (oarecare) blocaj. Io când am început să scriu, scriam doar cu sufletul. Ce-mi dicta el, așterneam pe hârtie. Acum însă mintea a intervenit și-ncepe să-mi pună tot felul de piedici: despre asta oare s-a mai scris? oare-i corectă exprimarea? oare n-o să se supere cineva citind asta? etc.
Și nu îmi place, să știți. Am impresia că mi-am pierdut „luminița”, tot stând și-analizând, inspirația (și zvâcul) dispare. Și mă trezesc în fața unei pagini goale, pe care renunț s-o mai umplu.
Dar refuz. Refuz să mă las copleșită de gânduri, de îndoieli, de ploaia măruntă, de vânt. Sau de Mercur retrograd. 😀 😉
Mă știți veselă dar și ambițioasă și n-o să vă dezamăgesc. Nici pe voi dar mai ales pe mine. Pentru că atunci când am început să scriu în noiembrie 2017, naivă și încrezătoare, plină de elan și patos, am făcut-o pentru mine, în primul rând. Așa că la fel voi face și acum. Blocajul ăsta care mi-a cam dat de furcă-n ultima vreme, musai să dispară. Refuz să-l păstrez.
Cu drag și cu iubire,
27/02/2020
P.S. Si tocmai când scriam articolul, am primit un mesaj ce mi-a întărit refuzul. 🙂
„Mulțumesc mult pentru cele două volume „Trăirile Aurei”, le citesc cu mare plăcere.
Mă regăsesc în multe din capitolele cărților tale.
Apreciez mult puterea și încrederea ta în tine.
Când îmi e dor de România, când sunt tristă și am probleme, citesc cartea ta, mă liniștește și-mi dă putere să merg mai departe, e grea viața în Belgia dar ne oferă și multe satisfacții și bucurii.
Mulțumesc, mult succes în continuare.
Daniela Pop 🙂🙂🙂
P.S. Ador limbajul pe care îl folosești în scrierile tale, mi-e taare drag, să citesc regionalismele de pe la noi, (Gherla, Dej) îmi mângâie sufletul. 🥰🥰🥰”
Eu îți multumesc, Daniela, uite cum și mesajul tau a venit când eram io tristă și deprimată. Sunteți cei mai tari cititori! 
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu