Spinoza

Baruch Spinoza a fost un renumit filosof evreu-olandez de origine sefardă, cu strămoși de proveniență portugheză, care a trăit în secolul secolul al XVII-lea.
Încă de atunci el ne-a spus unde să-l cautam pe Dumnezeu. Încăpățânați, l-am cautat peste tot, doar acolo unde era, nu. Măcar de-acum să-l ascultăm…
 
„Dumnezeu”, după Spinoza.
 
„Încetează să te mai rogi și să te bați cu pumnul în piept. Ceea ce vreau eu să faci este să ieși în lume și să te bucuri de viață. Vreau să te distrezi, să cânți și să te bucuri de tot ce am făcut.
Încetează să mai mergi la aceste temple pătrate, sumbre, întunecate și reci pe care le-ați construit și credeți că este casa mea. Casa mea este în munți, în pădure, în râuri, pe plaje. Iată unde trăiesc eu și îmi exprim dragostea pentru tine.
Încetează să mă învinovățești pentru viața ta mizerabilă! Nu ți-am spus niciodată că ești păcătos.
Nu mai citiți presupuse scripturi sfinte care nu au nimic de-a face cu mine. Dacă nu mă poți citi în zori, într-un peisaj, în ochii prietenilor tăi, în ochii fiului tău mic… nu mă vei găsi în nici o carte…
Nu-ți mai fie frică de mine.
Nu te judec, nu te critic, nici nu te irit, nu te deranjez sau te pedepsesc.
Eu sunt iubire pură.
Nu-mi mai cere iertare. Nu am ce să îți iert.
Dacă am făcut-o… te-am umplut de pasiuni, limitări, plăceri, sentimente, nevoi, liber arbitru. Cum te-aș putea pedepsi pentru cum ești dacă așa te-am făcut să fii?
Crezi că aș putea crea un loc unde să-mi ard toți fiii care s-au comportat greșit pentru tot restul eternității?
Ce fel de Dumnezeu o poate face?
Uită orice fel de poruncă care te învinovățește. Toate astea sunt trucuri pentru a te manipula și pentru a te controla.
Respectă-ți aproapele și nu fă celorlalți ceea ce nu dorești pentru tine.
Singurul lucru pe care ți-l cer este să acorzi atenție vieții tale. Lasă vigilența să îți fie ghid. Ești absolut liber să faci din viața ta un paradis sau un iad. Nu mai crede în mine.
A crede înseamnă a presupune, a-ți imagina. Nu vreau să mă crezi.
Vreau să mă simți atunci când săruți persoana iubită, când îți îmbrățișezi copilul, când îți mângâi câinele, când te scalzi în mare.
Încetează să mă lauzi!
Ce fel de Dumnezeu legitim crezi că sunt eu? Ești recunoscător? Dovedește-o având grijă de tine, de sănătatea ta, de relațiile tale, de lume.
Exprimă-ți bucuria! Acesta este modul de a mă lăuda.
Nu mai complicați lucrurile și repetați ca un papagal ceea ce v-au învățat despre mine.
Nu mă căuta! Nu mă vei găsi.
Caută-mă în interiorul tău… acolo sunt.”
Baruch Spinoza – secolul al XVII-lea
 
Cu drag și cu iubire,
19/02/2020

12 răspunsuri la „Spinoza”

    1. De-acord, tare mi-a plăcut și mie. E atât de simplu! Doar noi complicăm lucrurile și încurcăm borcanele.
      Te pup, Issa! 😍

      Apreciat de 2 persoane

      1. Mai mereu. Pup și eu cu drag 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  1. Ei, aș! Să fim bine înțeleși, oricât ne-ar unge pe suflet aceste vorbe… Îi aparțin lui Spinoza, care era evreu și era un filozof. Mare, de bună seamă, dar om! Vorbele lui Dumnezeu le putem afla din alte surse și nu prin glasul său, de pildă dacă deschidem Noul Testament. Nu vor contrazice prea mult cele citite mai sus, dar sunt puțin deosebite. Hristos doar este cel care ne-a învățat că iubirea este cel mai de preț lucru. Desigur că și în timpurile vechi-testamentare, prin Moise (care era prooroc totuși, nu doar filozof), aflăm că poruncile adresate poporului sunau astfel: „Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? – numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deuteronom 10, 12). Însă Iisus Hristos nuanțează și mai mult și reduce chiar toate legile la această singură poruncă, numită și a Iubirii: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde toată legea și proorocii” (Matei 22,37-40).
    Se vorbește așadar despre iubire și aici, dar în măsurile potrivite, nu ca la Spinoza. Vom iubi mai întâi pe Dumnezeu prin ceea ce înseamnă și reprezintă, El fiind Creator al nostru și al tuturor formelor de viață înconjurătoare. Și cum vom face asta dacă excludem rugăciunea? Ea este expresie a acestei iubiri. Altfel, iubirea nu știm să o înțelegem în alt mod decât iubind ceea ce Dumnezeu ne-a pus dinainte. Căci copilul, partenerul de viață și toate celelalte bucurii din viața noastră…ce sunt oare altceva decât daruri primite de la El?
    Să am iertare, dacă am supărat cu ceva…

    Apreciat de 2 persoane

    1. De ce să superi, Condei? E foarte fain ce-ai scris, mulțumesc.
      Spinoza mi-a plăcut însă și mai mult. 😁 Sper că nu te-am supărat! Uite, te țuc! 😘

      Apreciat de 1 persoană

    2. Doamne, Aura!… De-ai ști cât ți-am așteptat reacția!… Aș fi regretat din tot sufletul să știu că te-am supărat. Desigur, e opinia mea, însă nu se face așa ceva… Nu se vine cu un asemenea comentariu, lung și pe deasupra și într-altă direcție… Dar o comisesem și nu mai puteam retracta, ca orice greșeală scăpată din mână. Îmi cer scuze încă o dată! Înțelesesem desigur ideea ta, însă eu mai am din când în când pusee de religiozitate, tocmai pentru că fizic, sunt oarecum înstrăinat de căldura bisericii-mame. Și mi se face dor de ea, ca de cineva drag! Pur și simplu n-am putut răbda sugestia eliberată de textul lui Spinoza, că biserica n-ar fi decât un templu sumbru și rece. O asemenea viziune nu o putea avea decât cineva din afara ei…

      Apreciat de 2 persoane

      1. Condei, io ți-am mai scris ție că pe tine n-am cum să mă supăr, niciodată, remember? 🙂 Să știi că inclusiv și cu asta, cu biserica – templu rece, eu am rezonat. Și nu pentru că-s în afara ei, știi asta prea bine, ci pentru că știu cum e să nu-ți regăsești căldura și frumusețea bisericilor ortodoxe în austeritatea, imensitatea și goliciunea celor catolice. Am trecut acum peste asta, mă simt și mă rog aproape la fel de bine și-n cele catolice, dar îmi amintesc cât de pierdută, singură și tristă m-am simțiți prima oară când am pășit într-una… Intrasem disperată, pe vremea aia nu erau în Belgia biserici romane ortodoxe și oricum nu aveam io puterea să caut, dar am zis că alinarea o s-o găsesc și într-una „de-a lor”. N-am găsit-o, hohoteam simțindu-mă și mai străină și mai singură decât intrasem. Căutam o icoană la care să mă închin, dar n-am găsit… Am îngenuncheat pe dalele reci iar puținii oameni m-au privit mirați… Am plecat atunci cu sufletul greu. Biserica lor mi s-a părut atunci sumbră și rece…

        Apreciază

  2. foarte tare !!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. De acord! Și mie mi-a plăcut mult! 💙

      Apreciază

  3. „Eu sunt iubire pură.” (asta spune totul) ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da. Așa este, Crista. Mulțumesc! ❤

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.