Arina și Andrei

Soba de teracotă duduia, emanând o căldură plăcută, potrivită; nu era o căldură înăbușitoare, sufocantă, vasul cu apă situat deasupra ei transformând aerul uscat într-unul mai umed, mai ușor de respirat. Bine, și hainele care se uscau pe sfoara întinsă între uși umpleau camera cu un miros dumnezeiesc și-o umezeală binecuvântată.

Cei doi copii de jucau în fața sobei. Venise moșu’! Fetița primise un joc, „Piticot”, nu era chiar ce-și dorise – o păpușă adevărată, nu făcută din cârpe ci una așa cum văzuse la vecina ei, o păpușă ce închidea ochii, cu genele lungi-lungi și care zicea, când o culcai pe spate, „mama”, dar era mulțumită, primise o portocală maaare, bomboane cu lapte acoperite-n cacao – preferatele ei!–, o ciocolată cu rom (ce bunătate!) și, bineînțeles, pentru că nu era niciodată suficient de cuminte, nelipsita botă împodobită cu peteală.

Fratele ei era mult mai bucuros, el primise exact ce-și dorise, cureaua de cowboy cu două pistoale de jucărie-n tecile ei, care făceau poc-poc! Nu-i dăduse voie Arinei să le atingă, doar să le privească, atât.

Prins în jocul lui cu cowboy și indieni, Andrei uitase că tatăl lor dormea în cealaltă cameră și n-aveau voie să facă gălăgie. Abia când ușa dintre camere se deschise brusc și tatăl supărat apăru în cadrul ei, Andrei își dădu seama că acel poc-poc era prea tare, prea strident…

— Andrei, ce ți-am zis? Moșul ți-a adus centura de cowboy dar doar să te joci afară cu ea, nu în casă! În casă nu-i voie! Ai și uitat? întrebă tatăl nervos.

— Iartă-mă tati, n-am vrut, scânci Andrei.

— Dă-le-ncoace! Și pistoalele și centura! ceru imperios tatăl, întinzând mâna spre băiat.

Speriat, Andrei ascunse jucăriile la spate, clătinând din cap și șoptind rugător:

— Tati, te rog, nu mi le lua…

Și mai nervos că Andrei îndrăznise să-l refuze, tatăl i le smulse din mâini.

— Cum adică, nici nu m-asculți? Ești și obraznic și încăpățânat? Poftim atunci!

Deschise ușa la sobă și-aruncă jucăriile-n foc. Trânti ușița cu putere rostind:

— Asta ca să-ți fie învățătură de minte! Când îți cer un lucru, îl faci! Ai înțeles? se răsti el la băiatul rămas stană de piatră.

Când văzu că nu răspunde, tatăl se îndreptă amenințător spre el:

— AI ÎNȚELES? întrebă din nou, rostind întrebarea apăsat.

— Da tati, am înțeles, îngăimă băiatul printre lacrimi, tremurând.

Tatăl ieși afară, să fumeze, simțea nevoia să se calmeze. Ce copil obraznic! Auzi, „Nu mi le lua!”, îndrăznise să-i spună! După ce că-l trezise din somn cu pocniturile lui (și lucra în tura de noapte!), în loc să-i dea centura cu pistoalele, le ascunsese la spate? Păi nu era el părintele care trebuia ascultat? Respectat? Ei, lasă, că-i arătase el cine era șeful în casă!

În casă cei doi copii tremurau. Bucuria că venise moșul dispăruse complet. Sufletele lor tremurau. Arina, după ce îl luase pe fratele ei în brațe și plânsese alături de el, se îndreptă hotărâtă spre sobă. Deschise ușița și-aruncă peste pistoalele deformate, topite deja de flăcări și jocul ei, „Piticot”.

Ținându-se de mânuțe, priveau amândoi, tăcuți, dansul flăcărilor în sobă. Nu mai plângeau.

Cu drag și cu iubire,

Aura B. Lupu

05/12/2019

Donație

Vă place ceea ce citiți? Aici puteți sprijini autoarea. Mulțam fain!

€10,00

4 gânduri despre „Arina și Andrei

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.