„Cea mai grea povară pentru un copil este viața netrăită a părinților” – Carl Jung
Amu io știu că mulți/multe s-ar putea să nu fie de acord cu mine da’ nu-i musai, oricum tăticu’ psihologiei analitice (după cum zice atotștiutoarea Wiki) știe mai bine despre ce vorbește. Io nu fac altceva decât să fiu de-acord cu el. Acum. Că înainte nici io nu prea eram, drept să vă zic… Doar io știam ce-i mai bine pentru băieții mei, atotștiutoare mămică, cea care dirija, făcea, dregea. ÎHÎ!
Sacrificatu’ ăsta, vezi Doamne!, de dragul și spre binele copiilor noștri e o păcăleală. Mare. Iar cei păcăliți suntem și noi, și ei. Dacă-i împovărăm cu viețile noastre netrăite, e ca și cum le-am lega greutăți de-un picior. Le punem poveri în spate.
Ia dragu’ mamii, trăiește tu fericirea mea, că io m-am tras pă cur și mi-am găsit scuze să fiu (și să rămân!) nefericit/nefericită.
Poftim măi copile, îți dăruiesc visul meu neîmplinit, împlinește-mi-l tu, că io n-am fost în stare.
Uite, lumina ochilor mei, îți fac cadou toate netrăirile mele, trăiește-le tu dragă-n locul meu! Fă tu facultatea pe care-am vrut io s-o urmez da’ n-am putut, că m-o mâncat în cur să mă mărit de tânără și te-am avut pe tine; și-i mai simplu, mai comod, să-mi împlinesc dorința prin tine, nu de una singură, cum ar fi normal și firesc!
Însoară-te băiatu’ mamii cu una bogată și licențiată, demnă de familia noastră, nu din dragoste, nu, nu! Că dragostea numa’ te zăpăcește și iei decizii aiurea, tu ascultă-mă pe mine, părintele tău, că io aș-am făcut și uite unde-am ajuns! Să mă sfădesc tătă zîua cu taică’tu ăsta nemernic și troglodit, ce mi-o mâncat zîlele și tinerețea!
Mărită-te tu fata mamii cu cine vrei, doar atât îți cer: tri calități să aibă (numa’ tri!): frumos, deștept și bogat. Ce dacă nu-l iubești? Asta nu contează! O să-l iubești, că iubirea apare pe parcurs, să fie însă de familie bună, cu situație, da? Că așe o să fii de fericită! Tu taci din gură și-ascultă-mă pă mine! Las’ c-o să vezi!
Tot ce noi am dorit vreodată și n-am împlinit, am dat copiilor mai departe, vrând-nevrând. Le-am pus poveri în spate. Le-am legat greutăți de-un picior.
Trăiți-vă voi viețile, nu mai așteptați s-o facă ei, copiii voștri-n locul vostru. Sau, măcar deveniți conștienți. Gândiți-vă câte din cerințele, pretențiile voastre, pentru ei, țin cont de ei, de copii, sau sunt de fapt doar ale voastre?
Dureros, când realizezi, așa-i?
Dar asta-i singura cale să fie EI fericiți.
Fără poveri în spate. Fără greutăți legate de-un picior…
Cu drag și cu iubire,
Aura.
07/11/2019
Foto: internet
Nicolae Grigorescu – Femeie franțuzoaică cu sacul în spate
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu