File de jurnal

„Ziua de azi a fost cea mai bună dintre câte am avut până acum. Situația s-a schimbat în bine de luni dimineața. Până atunci însă… În toate zilele am fost într-o permanentă încordare, o secundă n-am stat relaxată, am fost tot timpul cu „garda sus”.

Am văzut într-adevăr niște locuri minunate, am fost și-n Belgia la Bruxelles, apoi ne-am întors iar în Olanda, la Haga, Amsterdam, Utrecht și nici nu mai știu în câte alte orașe. Am trecut prin Budapesta, Frankfurt, Köln, am văzut o mulțime de lucruri – și locuri – pentru prima dată. Olanda e într-adevăr o țară superbă, cu multe flori, mori de vânt, canale, casele sunt încântătoare, au ferestre mari-mari, fără perdele și majoritatea sunt mici și cochete. Vaci și oi sunt pe toate pajiștile, „grase și frumoase”, iarba e foarte verde, totul e curat, îngrijit, miroase a toamnă; am văzut multe case pe marginea canalelor și, în dreptul fiecăreia era un ponton c-o barcă lângă el; am fost în magazine unde am salivat după o groază de bunătăți, ce-am văzut acolo pe rafturi n-am văzut în viața mea!

Iar acum nu-mi vine să cred că, pentru prima oara de când am plecat din țară sunt singură și sigură! În siguranță, mai exact… Pentru prima oară răsuflu ușurată, adânc și mă simt binișor. Bine nu pot spune pentru că mi-e prea dor de copii dar e binișor. După zilele de coșmar ce le-am trăit azi parcă aș fi în paradis.

După ce-am plâns înăbușit și-am dormit-ațipit cu cartea de rugăciuni și pozele strângându-le la piept, după ce mi-am mușcat limba și buzele până la sânge, înghițindu-mi plânsul și lacrimile, după ce mi-am băgat unghiile în palme ca să-mi stăpânesc tremurul și frica, acum pot, în sfârșit! să fac ce vreau.

A trecut. Eu, o fată săracă și-amărâtă, picată ca din cer într-o țară străină, singură, mi-am ținut fruntea sus și-am demonstrat că pot să-mi păstrez demnitatea și principiile, că pot să nu cedez oricâte umilințe-aș îndura. Am fost înjurată, folosită ca o servitoare, am spălat și-am curățat pe jos fără să-mi fie rușine, am fost umilită și batjocorită în ultimul hal, dar n-am cedat! Mi-au promis de toate, excursie la Paris, viață ușoară, mulți bani, un loc de muncă sigur, de toate mi-au promis! Dar n-am cedat! Am preferat să spăl rahatul, să stau în genunchi și să șterg pe jos, să fac curat, să fac ce mi-au cerut fără să crâcnesc, dar n-am cedat. Nici după ultimatumul primit, nu am cedat. Le-am spus: „Mâine plec acasă! Îmi dați  un bilet de avion, de autocar și prefer să plec acasă!”. M-au privit înmărmuriți și-au izbucnit apoi cu înjurături…

Dar gata, nu mai scriu acum, pentru că vreau să prind apusul soarelui în mare.

Sunt într-un orășel de pe malul Mării Nordului (stațiune, mai bine zis), locuiesc într-o pensiune, am camera mea, patul meu, pot în sfârșit să mă simt în siguranță și liniștită, cât de cât. În sfârșit pot să fac ce vreau!”

File de jurnal

Octombrie 2002