Alex și Arina

Alex era îndrăgostit până peste cap. O iubea pe Arina ca un apucat și habar n-avea de ce. Arina era… altfel și, într-un punct al relației lor, își dădu seama că era tot ce își dorea. Când era cu ea, se simțea împlinit, satisfăcut. Întreg. Ar fi sorbit-o, ar fi inhalat-o, ar fi intrat sub pielea ei să vadă, oare atunci ar fi fost destul? Pentru că chiar și imediat după ce făceau dragoste, zvâcnind încă în pântecele ei, o dorea iar. Și iar… Îl  înnebunea.

Trupul ei avea o grămadă de colțuri și unghiuri, rotunjimi doar pe ici, pe colo, exact câte și unde trebuiau să fie, cu pieptul mic, de care el râdea, câteodată; atunci Arina se supăra, acoperindu-și cu brațele sânii mici și îmbufnând-se, ca un copil; poate că și asta-l atrăgea la ea, era atât de volatilă, versatilă! Când era o femeie pasională, care-l săruta cu patimă și-l mângâia frenetic, lăsându-l fără aer, copleșindu-l cu îmbrățișările ei, cu poftă și cu lăcomie; când era o fetiță mică și neajutorată, cu ochii verzi, mari, strălucitori și umezi, pe care simțea nevoia doar să o aline, s-o strângă-n brațe și s-o protejeze.

Da, poate că asta era magia ei, atâtea feluri de femeie în una singură, feluri pe care doar le întrevedea, le ghicea mai mult, pentru că ea, Arina, niciodată nu i se dezvăluia complet. Chiar și când era goală în fața lui, privindu-l cu nesaț și trăgând cu sete din țigară, nu știa cine este ea, de fapt… Trupul ei era parcă necopt, avea mușchii fini, vibranți, seducători. Când îi tremura în brațe, îl copleșea. Orgasmul ei era plăcerea maximă a lui. Îi plăcea să o privească, s-o tachineze, s-o stârnească… Să se cufunde adânc în ea… Mătase. Alunecoasă și fierbinte. Atât de fierbinte încât, câteodată, parcă-l ardea. Fierbea sub mâinile lui. O ruga, o implora să-i spună ce simte, să scoată măcar un sunet. Refuza, privindu-l cu ochi aprinși și-ntunecați de pasiune, încăpățânată ca un catâr. Când însă începea să se zvârcolească și să geamă sub el, nu se mai putea abține nici el și explodau în orgasme răvășitoare, pentru amândoi. Rămânea în ea încă o vreme, moleșit, copleșit, vlăguit de ceea ce simțise și de ceea ce încă simțea. Era o energie între ei, o conexiune, o legătură invizibilă și totuși atât de puternică! Ca și cum mii de odgoane-i înlănțuiau. O părăsea întotdeauna regretând, de parcă de fiecare dată pierdea ceva. O strângea apoi în brațe, o săruta apăsat, o mângâia neîncetat, vrând parcă să se asigure, să se convingă de existența ei.

Arina se-ntindea apoi ca o pisică, se scutura și se cuibărea la pieptul lui; și adormea…

Erau cele mai fericite momente, pentru el. Atunci o putea observa în voie: părul moale, blond-cenușiu, genele dese dar scurte, umbrele adânci de sub ochi, pomeții ascuțiți, buzele conturate perfect dar cam subțiri, gâtul de lebădă, lung și firav, unde Alex descoperise că avea un loc extrem de sensibil, și pe care acum îl vedea pulsând…

Da, era perfectă. Pentru el.

fragment.

Aura B. Lupu

04/10/2019

Și-acum studiu de caz: câți dintre voi ar dori să citească continuarea?

Mulțumesc!

 

Reclame

7 gânduri despre „Alex și Arina

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.