Știți voi ce-nsemnau adidașii albi pă vremuri? Ce sacrificii, ce combinații, ce conspirații și ce eforturi uriașe erau depuse ca să faci rost de ei? La câte banane, portocale, zahăr, unt și făină, din porțiuca ta primită lunar, renunțai? Sau o dădeai la schimb, pentru o pereche de adidași albi? Cât îi spălai, cât îi îngrijeai și cât îi bibileai ca să te țină cât mai mult?
Cum erai în stare să mergi cu trenul până în București o zi (sau noapte) întreagă, numa’ ca să ajungi la magazinul unde o cunoștință ți-a pus deoparte o pereche, mărimea 38? Ce dacă erau c-o mărime mai mare? Nu conta! Ajungeai acolo năuc de oboseală, zdruncinat, cu curu’ plat de la atâta stat, amorțit și zăpăcit de forfota capitalei, cu care nu erai obișnuit.
Și totul dispărea în ceață, când îi vedeai pe ei: mult visații tăi adidași albi! Îi pipăiai, îi miroseai (mmm, ce aromă! piele, nou, ce miros minunat!), îi strângeai la piept! Ieșeai din transă când tanti vânzătoarea îți trăgea un cot:
– Încearcă-i, repede! Că deschid imediat magazinul și, dacă-i vede lumea, rămâi fără ei!
Să ai adidași albi pe vremuri? Era… răsfăț, huzur! O dezmierdare, desfătare! Un… alint!
Dar ce alint!
😂
Cu drag și cu iubire,
Aura B. Lupu
19/09/2019
Aura B. Lupu 
Lasă un răspuns către Poteci de dor Anulează răspunsul