Credenț

Credențu’ bunei mele era cufărul comorilor. Acolo se-ascundeau bunătățile și ce era mai de valoare. Nu c-ar fi avut buna mea aur și argintărie, biata avea doar câteva blide mai acătării – de porțelan, cum le zicea, nu de tablă! – și vreo câteva ștergare „de sărbătore”, pe care le ținea acolo împreună cu câteva […]

Citeşte mai mult