Peripeții cu avionul

O poză mi-a amintit că v-am promis continuarea poveștii:

Efectul Gloria

cu coada avionului… 😀

Tot la București zburam și-atunci, iar locurile noastre erau în spate. Convinsă că io am locul de la geam, când l-am găsit ocupat m-or apucat bâzdâcii și-am început să mă agit și să pufăi ca un copil ce nu-și primește acadeaua. Adi, împăciuitor, a-ncercat să mă liniștească, șoptindu-mi să-i dau pace omului că no, și de pe locul din mijloc vedeam pe geam bugăt de bine. Io, cuminte, l-am ascultat, rânjind însă în sinea mea că lasă că le-o coc io lor, cu geamul lor cu tot (adică și la nenea, și la Adi). Zborul a fost ok, de data asta n-am mai reușit să-l panichez, oricât m-am străduit cântându-i în urechi „ioooon-buf”, Adi a rămas senin și amuzat, ba începea să facă și el glume.

Tot hlizindu-ne și chicotind noi ca doi puradei, pe nenea de lângă noi nu l-am prea băgat în seamă, încă de la decolare „trăsese pe dreapta” și – credeam noi – dormea cu capul lipit de geam. La „ioooon-buf”-urile mele parcă l-am văzut încruntându-se oleacă, dar no, am zis că mi s-o fi părut…

Când însă Adi, încercând și el să facă o glumă mi-a zis, privind pe geam:

– No, și-amu ce-ar fi să-l vedem pe Superman că ne face semne cu mâna pe geam? Io am izbucnit în râs și-a fost musai să-i răspund printre hohote:

– Superman ca Superman , da’ dacă vedem pilotu’? Bietu’ om n-a mai rezistat, a lăsat prefăcătoria cu somnul deoparte și s-a uitat panicat pe geam.

Iar când cu-aceeași ochi mari ne-a privit apoi pe noi, de parcă ne-ar fi zis: „Fraților, sunteți întregi la cap???”, ne-am prins că e român și că, deși șopteam și râdeam nu foarte zgomotos, mai mult în pumni, nu doar că ne auzise, dar și înțelesese tot! No, asta e, am încercat să fim oameni serioși restul zborului (oricum nu mai era mult până la aterizare).

Câteodată, când aterizarea-i reușită și oamenii fericiți c-au scăpat cu viață, izbucnesc în aplauze. La fel a fost, bineînțeles, și-atunci.

Io am stat liniștită și-am privit pe geam și ce văd? Mașina pompierilor era pe pistă, pornind spre noi. Evident că nu pot să tac și-i șoptesc iar lui Adi:

– Aplaudați ca fraierii c-ați scăpat, da’ poate coada-i în flăcări!💥

Adi nu m-a crezut, îmi cunoaște bugăt de bine ciudatul simț al umorului, însă pasagerul de la geam a belit niște ochi cât cepele, l-au luat transpirațiile și-a fost primul care-a coborât din avion, îmbulzindu-se spre ieșire ca apucat de streche; cred că atunci când a atins pământul l-a pupat de bucurie c-a scăpat și din avion, da’ și de-o pasageră nebună. Amu no, io ce vină am c-a tras cu urechea?

Dacă citește aceste rânduri îl rog să mă ierte 😇 și-l sfătuiesc, dacă mai zboară vreodată, (deși nu cred), să stea întotdeauna pe locul de la margine și musai să-și bage dopuri în urechi. Așa, pentru siguranța și liniștea lui…

V-am țucat!

Cu drag și cu  iubire,

Aura B. Lupu

❤

17/04/2019

„Trăirile Aurei” o găsiți aici:

https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html

Mulțumesc!