M-am bucurat citind într-un articol cum că UE a votat interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică folosință, dar oare în România se va ține seama de asta? Pentru că în Belgia chestia cu sortatul gunoiului e valabilă de mulți ani, pe când în România situația-i sub orice critică, am văzut asta în fiecare concediu petrecut acolo. Iar de fiecare dată am spus același lucru, pe care-l repet și-acum: până când n-o să fie atinși unde-i doare mai tare (adică la buzunar) și n-o să se dea amenzi usturătoare celor care aruncă gunoaiele pe unde-apucă, batem pasul pe loc. Până când nu ne-nvățăm copiii că ambalajul ciocolatei sau pet-ul din care-au băut suc nu se-aruncă pe jos, ci se pune la gunoi, n-o să devenim mai responsabili nici noi, dar nici generațiile următoare.
Asta n-o să se întâmple peste noapte. Responsabilizarea începe cu noi, în primul rând.
Aici în Belgia am rămas mască la început (acum 17 ani!) și-am crezut c-o să-mi prind urechile în (și cu) atâtea feluri de sortare pentru gunoi: sacii albaștri pentru PMD adică: P: lege plastic flessen en flacons – sticle și recipiente goale din plastic; M: lege metalen verpakkingen – ambalaj metalic gol și D: lege drankkartons – cutii goale de băuturi.
Apoi containerul verde pentru resturile alimentare, sacii pentru gunoiul menajer, cartoanele și hârtiile, sticlele pe culori (albe și colorate!), containerele pentru haine și papuci vechi, bateriile, uleiul ars, plus Container Park unde poți duce gunoiul pe care nu ai unde și cum să-l mai sortezi: moloz, pietre din dărâmături, cărămizi, mobilă veche, frigidere, aparate electronice vechi, etc.
Acum mi se pare normal și firesc să fac asta, e ceva automat și vine de la sine.
Anormal mi s-a părut când am mers în România pe Transfăgărășan și nu am găsit un refugiu măcar ce nu era sufocat de gunoaiele lăsate-n urmă de „turiști” sau în care să nu sfârâie grătarele.
Anormal mi s-a părut să intru în râul Bistrița și să văd pet-urile plutind în apa aia rece și, credeam io, curată.
Anormal mi se pare să văd fumegând gunoaiele aprinse și răspândind miros greu și imposibil de respirat.
Anormal mi se pare să văd un mucos aruncând la-ntâmplare ambalajul înghețatei pe care tocmai a halit-o, în timp ce mă-să îl privește absentă și cu indiferență.
Anormal mi se pare să văd șoferii cum își aruncă artistic – cred ei! – chiștocul încă fumegând al țigării fumate.
Anormal mi se pare ca pe-o plajă cucoane răsturnate pe-o rână (și cu manichiura perfect făcută!) să scuipe cojile semințelor direct pe nisip.
Anormal mi se pare să mănânci un măr într-un tren și să-ndeși cotorul între scaune, iar dacă ți se atrage atenția, tot tu să-ncepi să-njuri.
Da, toate astea mi se par anormale, nefirești dar mai ales nespus de trist.
Ieri mi-a crescut inima cât casa și-am fost cât pe ce s-o rog pe mama unui băiețel să-mi dea voie să-i fac o poză. De ce? Eram pe-un teren viran, iar când o mamă cu un băiețel (ce cred că avea vreo 3-4 anișori) au trecut pe lângă o doză de bere aruncată de-un nesimțit, mama i-a zis:
– Uite mami, een blikje, ia-l te rog de-acolo să-l punem la gunoi.
– Waarom? De ce? a întrebat băiatul nedumerit. Nu-i a noastră, nu noi am făcut mizerie, a mai comentat el supărat.
– Pentru că locul lui nu este aici, i-a explicat mama zâmbind.
– Dar nu văd coș de gunoi, mami, a zis băiatul încă nedumerit, stând cu doza de bere-n mânuță.
– Nu-i nimic, îl ducem acasă și-l punem în sacul nostru de PMD, i-a răspuns mama liniștită și senină.
Absolut firesc. Perfect normal. Și de-o frumusețe care pe mine m-a mișcat.
Cu drag și iubire,
30/03/2019
#TrăirileAurei2 o găsiți aici
https://www.libris.ro/trairile-aurei-vol-2-aura-b-lupu-LIB978-606-029-131-2–p13043428.html
Mulțumesc.
Aura B. Lupu 
Lasă un comentariu